Pasul 1

Am văzut acum câteva zile un articol despre puii de bufniță și-am zis să-i arăt și copilului, să nu plâng singură.

I’m now positive that people who claim to have seen aliens have actually just seen baby owls. pic.twitter.com/CAr65NG9qR

— Daniel Holland (@DannyDutch) November 14, 2019

De fapt, am râs singură ca proasta vreo câteva minute și mă așteptam la același lucru de la ea.

Reacția ei a fost rapidă și spontană, în limba engleză în original, că așa vorbim prin casă:

‘You ARE a horrible person! Why do that? You’ve just ruined my ENTIRE childhood. Never seen anything creepier and I’ve seen some scary things.’

La care eu am răspuns calm și prezidențiabil ‘Hehe’ și mi-am văzut de ale mele.

 

Pasul 2

În fiecare an avem niște ritualuri. Prin martie-aprilie ne uităm la Pirații din Caraibe, în iunie, când se termină școala, la Gravity Falls și în decembrie, înainte de Crăciun, facem maraton de Harry Potter. Luăm niște junk food, ne cuibărim și nimic nu e mai bun pe lume.

Anul ăsta, imediat cum am făcut bradul, am început cu Harry Potter, după model. Numai că ieri, de câte ori vedeam vreo bufniță, îi șopteam cu voce joasă la ureche: baby owls, baby owls. Urma o serie de chicoteli și promisiuni de supărare pe veci, nemaivorbit cu mine vreodată și, ce-i mai rău, amenințări cu întorsul definitiv în patul meu:

– Dacă mai spui o dată, n-am să mai dorm niciodată singură, o să mă lipesc cu scotch de patul tău cu toate animalele.

Și pe urmă, de câte ori apăreau bufnițe, îmi punea mâna la gură și-o dădea iar pe engleză, cu intonație:

‘Don’t say it. Don’t say it!’

‘Me no say.’

‘But you thinking it.’

‘And now you do too.’

(acuma, engleza e cam de baltă, dar adevărul e că niciuna nu se ghidează chiar după Shakespeare când ne bălăcărim.)

Și, în final,

 

Pasul 3

– Auzi, zice la un moment dat, cu ochii invadați de bufnițe, mâine e ziua ta?

– Îhî. Di ce?

– Nimica, numai că m-ai speriat așa de tare cu puii ăia de bufniță, că mi-am adus aminte tot ce-am uitat vreodată.

 

And this is how it’s done.