Sâmbătă am pus pe facebook o poveste de la cea mai recentă excursie la Istanbul. Am mai citit-o și eu o dată și-am văzut că se termină așa: „Cred c-a fost cel mai rapid kilometru din viața mea. Și una dintre cele mai bune curse, după aia în care m-a hijackat (??) un șofer și în loc să mă ducă 1 km până la stația de autobuz, m-a dus de la Budva la Kotor de-am crezut că o să mă vândă la bordel” și mi-am dat seama că pe asta încă n-am povestit-o.

Era acum vreo cinci ani. M-am dus cu treabă la Budva, în Muntenegru. Treaba-treabă, distracția – distracție. Treaba am terminat-o vineri pe la prânz, avion aveam sâmbătă dimineață. Prost să fii să irosești juma de zi în așa țară frumoasă. Iar eu sunt proastă, dar în alte feluri.

Cel mai apropiat loc frumos de Budva e Kotor. 23 de kilometri, o nimica toată. De la Budva se ajunge cu autobuze care pleacă cam la juma de oră și pe vremea aia drumul costa trei euro. Mai ieftin ca un pachet de țigări. La drum, deci.

Decât că nu știam exact cum se ajunge la stația de autobuz, iar hotelul era cam în afara stațiunii așa că m-am hotărât că pot să mai rup cinci euro pe-un taxi. Pe care îl găsesc foarte convenabil, la colțul străzii.

– Budva bus station, please, mă dau eu mare.

– Where want go? se dă mare și șoferul.

– Kotor, zic eu, gândindu-mă că poate autobuzele astea pleacă din mai multe locuri. Habar n-aveam pe ce lume sunt, clar.

Șoferul pune aparatul, pornește, iar eu mă iau cu peisajul. Foarte bine mă iau cu peisajul, că la un moment dat mă prind că nu mai vedeam case și hoteluri, numai pini, balustrade de șosea și mare.

– Where are we going? întreb de-a dreptul, fără să mă mai dau mare.

– Kotor, răspunde șoferul.

Smf, smf, smf. F*ck și triplu f*ck. Cum dracu?

– I said Budva bus station, not Kotor. Încerc tare mult să mă enervez pentru că eu, de câte ori intru într-un rahat din ăsta, întâi mă enervez că drepturile mele, bla bla bla, cum își permite, prostii din astea fără nicio legătură cu viața, abia pe urmă îmi dau seama că-s într-o situație din care s-ar putea să ies cu ciuciu viață.

– No, I take you to Kotor, zice șoferul și zâmbește larg în oglindă.

– Take me back, îi spun, de data asta cu grijă să nu-i murdăresc tapițeria, pentru că tocmai realizasem că un șofer de taxi mă duce în altă parte decât îi spusesem eu, ceea ce însemna că, practic, mă poate duce fix unde vrea el.

– No. Kotor, mai zice și pe urmă gata.

O mai ținem vreo două ture cu refrenul: – Du-mă înapoi în Budva/ – Nu, te duc în Kotor și facem oricum cum vrea șoferul, adică mergem înainte.

Pe urmă se întâmplă chestia că șoferul scoate telefonul și sună pe cineva și începe să vorbească pe limba lor cu o mulțime de consoane.

Iar eu îmi aduc aminte de următoarea întâmplare:

Eram în Maroc, pe drum între două orașe, nu mai știu care. Eram într-un grand taxi, adică o mașină care poate fi tocmită să meargă și în afara orașului, unde prețul poate fi negociat și cu care pot merge mai mult de două persoane. La un moment dat, pe la mijlocul drumului, șoferul ne întrebă: – vreți voi, les gazelles, să vedeți niște capre urcate în copac să mănânce nuci de argan? Sunt colea, după colț, nu ocolim mult. Caprele în copac sunt una dintre minunile Marocului. Se pare că sunt și o făcătură. N-am apucat să spunem nimic, că omul nostru a pus mâna pe telefon și-a început pe limba lui:  mwjards hc czsjhfgf, hahaha. Și, ce să vezi, imediat am dat peste niște capre într-un copac, rumegând fericite. Să vezi că ăștia s-au sunat între ei să monteze caprele, că venim, ne-am hăhăit noi. Și la sfârșit am plătit și distracția asta nesolicitată, că marocanul o lăsase mai moale cu les gazelles și era cam fioros.

Numai că acum nu mai era vorba de capre în copac, ci de capra de mine. Să mă dau jos, puteam, dacă m-ar fi lăsat. Dar pe vremea aia nu era waze, cu GPS nu știam ce să fac, nici net pe telefon nu cred c-aveam. Dar habar n-aveam unde sunt și cât mi-ar fi luat să mă întorc pe jos sau ce-aș fi întâlnit pe drum. Una peste alta, mă și vedeam băgată în vreun bordel sau scoasă la produs pe stradă. M-am gândit la Catinca, la ai mei, din nou la Catinca.

– English? Mă scoate șoferul din gânduri.

– Yas, scot cel mai groaznic accent, în timp ce mă bucur că n-am pașaportul la mine și că am spus colegilor unde mă duc.

– Good. zice. Și tace.

Se văd niște case.

– Kotor? Întreb.

– Kotor.

Aproape că sar din mers. Îi las cei 20 de euro pe care mi-i cere ceasul. Nici nu mai aud ce-mi zice, alerg cât mai departe de el. Mă înfig în prima terasă, beau o bere, pe urmă cumpăr cel mai scump lucru din Kotor ca să mă liniștesc. Pe urmă vizitez totul pe îndelete, mă urc în vârful dealului, la cetate, în turla bisericii, în toate locurile. Foarte frumos Kotor, așa de frumos că-mi trece toată spaima. Când termin, iau un microbuz cu trei euro, ajung în Budva cu bine și cu asta gata povestea.