Moș Niculae, ziua lui Ionuț, ziua mea, Crăciun, Anul Nou. Decembrie-i-o lună mișto, dar cam prin 26, așa, abia aștept să se termine, că nu prea-i mai fac față, nici cu sănătatea, nici cu banii. Nu zic, abia a-nceput și deja mă resimt. Numai Catinca țopăie fericită dintr-o zi în alta, face liste de cadouri și planuri. Mai ales planuri.  Planuri perverse, ca o evil mastermind ce se află.

Când l-a cunoscut Catinca pe Ionuț, el tocmai primise un elicopter cu telecomandă. Se jucau cu el de numa-numa. Pe urmă, când Ionuț a plecat în Africa, Catinca tot își aducea aminte de elicopter. Când a fost ziua lui, după ce ne-am mutat împreună, Catinca radia:

– Știu ce să-i facem cadou: un elicopter cu telecomandă!

De ce nu? I l-am luat și s-au jucat amândoi cu el până l-au bușit de un copac – sau altceva, nu mai știu, oricum n-a trăit mai mult de un an.

Anul trecut, de ziua lui, Catinca știa din nou ce să-i luăm: un elicopter cu telecomandă. Nu știu cum i-am întors gândul, dar i-am luat altceva, deși pe ea a cam nemulțumit-o treaba asta. Nu atât că n-am ascultat-o, ci că n-avea cum să se bucure și ea de cadoul lui.

Ieri dimineață mi-a șoptit în timp ce se îmbrăca:

– Mami, vreau să-i luăm lui Ionuț…

– … un elicopter cu telecomandă!

– Da, zice ea natural, nederanjată de tonul meu, și de ziua ta îți luăm și ție unul, că dacă se strică al lui să-l am pe-al tău.

Una peste alta azi dimineață, în loc să se îmbrace, se jucau amândoi cu elicopterul. Și, Ionuț, ghici ce-ți luăm la anul?

ia ghici?