Dacă stai să mă cauți, mai degrabă aleg copiii. Asta fac, asta duc în spate, asta mă emoționează, asta mă enervează. Cu animalele am o relație de respect reciproc, în sensul că totul e ok dacă nu ne mușcăm unii pe alții. Sunt de acord să fie luați câinii de pe străzi, dacă vreți să ajungem la discuția asta. Dar nu-s foarte sigură că sunt de acord cu eutanasierea lor în masă fiindcă nu au unde să fie ținuți. Nu-s de acord, dacă tot am ajuns aici, cu bătutul copiilor – în toate formele lui, de la pălmuță, la bătăiță, la una peste fund la furtun peste fund și mai departe, cum nu sunt de acord nici cu bătutul animalelor. De niciun fel.

Și zilele astea e un iureș în jurul meu, atât despre copii, cât și despre animale, despre cum trebuie sau nu trebuie altoiți, că mi-am adus aminte de o poveste de anul trecut, cu care n-am avut ce face până acum.

Am fost să filmăm niște povești și una dintre ele era asta:

Urcăm prin ceață, burniță și noroi până la casa la care filmăm. Din copaci picură apă. Niște cocoși se uită la noi de după un gard. Niște oi plouate mestecă agale. Un cârd de gâște se scaldă într-o baltă pe marginea drumului.

 Mergem la un băiat care a fost cât pe ce să se lase de școală. Rămas repetent, colegii din clasa nouă râdeau și se luau mereu de el. Nu mai voia să se ducă deloc, decât să râdă ceilalți de el. Acasă, însă, ai lui i-au fost aproape și l-au încurajat. 

În curte, intri în noroi până la gleznă. O căpiță de fân, o stivă de lemne, o casă mică cu o bucătărioară și o cameră într-o rână, în fundul curții o poiată pentru animale. Deasupra, columbărie. Și tatăl, și fiul sunt pasionați de porumbei. Au un cal, o vacă, un porc, niște păsări. Omul lucrează cu ziua, se folosește mult de cal. Casa nu-i a lor, e a unor rude care au primit-o și ele moștenire. Rudele n-au acte pe casă, omul n-are acte pe casă. Din cauza asta, n-au putut să pună curent. Își trăiesc viața în jurul unei lămpi cu gaz. La lampă se gătește, la lampă își fac copiii lecțiile.

 Omul iese din curte cât se filmează în casă și-ncepe să vorbească cu noi. 

– Ăsta nu-i băiatul meu, da-l cresc de când avea un an. Și-atunci e-al meu. Eu pe toți îi cresc la fel, să nu se vadă. Dacă am bani să iau bomboane, iau patru bomboane și le dau la fiecare câte una. Nu iau trei și lui nu-i dau că nu-i al meu.

– Ia uite columbele cum stau pe casă. Le vedeți pe cele albe cu cap negru? Săptămâna trecută mi le-a adus. Mi-a zis, tată, dă-mi niște bani că are un prieten niște porumbei frumoși tare. Nu-ți dau, că ne omoară mă-ta pe amândoi. Pe urmă, când am plecat de-acasă, l-am tras deoparte și i-am dat niște bani pe la spate. Du-te, i-am zis, da vino cu ei mâine sau mai târziu, zi și tu că ți i-a dat cineva. Acu vreun an, am găsit eu niște porumbei. Așa frumoși erau, i-am ținut, le-am dat de mâncare, au făcut ouă. Peste o vreme i-a luat să-i vândă. Lasă-i, i-am zis, că ăștia-m plac și mie. Dar i-a vândut, mama lui de plod. Da’ lasă, că din banii aia a luat și el un sac de cartofi și de mâncare.

– Când am auzit că vrea să se lase de școală, l-am luat deoparte cu binișorul. L-am luat și-am vorbit cu el. Ce era să-i fac, să-l bat? Păi dacă-l bat și țip la el, nu se-ntoarce împotriva mea? Nu fuge de-acasă? Păi ce nevoie am eu de necazuri? 

 Parcă nu se mai oprește.

– Păi calul ăsta pe care-l am eu în curte, dacă-l scot pe ploaia asta și nu vrea să meargă, ce să-i fac? Să-l bat? Păi mai merge el atunci? Merge pe naiba. Odată se-ntoarce și mă mușcă. Și cad la pat cine știe cât și murim toți de foame. Da’ așa, dacă-l mângâi și-i vorbesc frumos, doi pași tot face. Am făcut ceva cu el, am făcut. Și cu copiii e la fel. Îi iau cu o poveste, cu o minciună, hai, tăticule, hai, până la urmă obțin și eu ce vreau și e și el mulțumit.

Omul avea patru clase. Nu contează dacă ai facultate sau credință în Dumnezeu, dacă-ți bați copilul n-ai nimic. Dacă-i dai un șut câinelui că ți-a făcut covorul praf, n-ai făcut nimic. Dacă iei o pisică și o arunci în aer și râzi de cum se zbate-n gol, ești o vacă proastă.

Despre copii nu zic nimic azi. Se zice mult zilele astea. Dar o să zic de animale, pentru că trebuie să merg cu pisica Șm în fiecare seară la antibiotice și în una din zile a venit la cabinet cineva cu un câine bătut, găsit pe stradă. Și aia a fost fix în ziua în care cineva a pus mâna și-a făcut o pagină care se cheamă Poliția Animalelor România. Un grup care vrea înființarea unei asociații care să se asigure că animalele sunt cu adevărat protejate de violență – de lege și de organizațiile care ar trebui să se ocupe de asta. Și i-am dat like. Iar share îi dau acum.

Ceea ce vă rog și pe dumneavoastră.

Poliția Animalelor România