Sau cum poți să transformi o zi cu ploaie într-una nu-chiar-așa-de-rea.
În ianuarie ești ocupat cu datul zăpezii, ținutul echilibrului și skiul. În februarie ești ceva mai optimist că e lună scurtă și, oricum, ai mai multă treabă să-i înjuri întâi pe americani cu Valentinul lor și apoi pe români, daci și romani că l-au scos și pe Dragobete din cutia cu maimuțe. 1-8 martie mai e cum mai e, pe urmă te gândești că primăvara astronomică vine abia odată cu echinocțiul și că încă e acceptabil să fie frig și soarele să nu-ncălzească prea bine. „April is the cruellest month”, asta numai ca să mă dau mare că mi-am dat licența pe Chaucer, da’ orișicât, începe să te ia de cap cu o zi cald, una frig, dimineața ploaie, după amiaza soare, dimineața căciulă, la prânz paltonul pe mână și așa mai departe. Înspre capătul lui aprilie începi să nu mai ai răbdare și să verifici vremea mai ceva ca inboxul când aștepți mesaj că ți-au venit rochiile comandate de pe net (sau mesaj de la iubit, da’ de la o vârstă nu mai e cazul).
Așa și eu, de-o săptămână deschid ochii cu speranța c-o să văd soare, dar n-am parte decât de coada pisicii. Ba mai și plouă și vrea și pisica să stea sub plapumă cu mine. Și s-a făcut luna mai. Am rochii noi, am pantofi noi. Când acolo, în loc să-mi fie cald, mi-i frig în continuare. Și plouă în continuare. Și mi-i jale.
Azi dimineață stăteam c-un ochi deschis spre geam și cu unul acoperit de pisică și-am văzut că e întuneric și-o oftat sufletu-n mine. Și pe urmă m-am uitat la frunze (că noi asta vedem din casă, numai copaci) și-am văzut cum se mișcă sub picături și-am zis uiiii, nu iar ploaie! Și pe urmă capul meu s-a gândit să-i fie bine și m-a adormit cu gândul la frunzele de viță care înconjurau cerdacul bunică-mii și pe care le scuturau ploile de vară în timp ce eu mă chinuiam să dorm de după-amiază. Asta-i una dintre cele mai cele amintiri din copilăria mea. Când bătea soarele prin ele le vedeam umbrele exagerate pe perdele, iar când ploua tot pe perdele le vedeam cum se aplecau grele de apă și cum se ridicau la loc după ce se eliberau de picături. Sus-jos-sus-jos-sus-jos. Nu-mi plăcea să dorm după amiaza, dar stăteam acolo, întinsă pe pat și mă uitam la frunze. În casă era complet liniște, ca să doarmă fata, iar uneori se întâmpla chiar să aud musca. Și era, așa, ca un cerc de siguranță-n jurul meu și era bine.
Și-așa a fost bine și azi când m-am trezit de-adevărat. A, și pe drum am găsit niște gorgoaze atârnând peste un gard și le-am luat și le-am mâncat, tot ca atunci când eram mici.
gorgoază furată de aici.
