Duminica trecută, pe ploaia dracului, io și Ionuț eram la Obor să luăm niște frunze, ceva de păscut. Într-un capăt al pieței am dat de niște mămăi plouate care vindeau niscaiva frunze cu rădăcini cu tot. Foarte bine s-au înțeles cu Ionuț, eu am priceput numai „busuioc” și niște conjuncții. În fine, am luat și ierburi cu rădăcini și le-am plantat acasă să avem (până dă Șm iama în ele, that is).

De luni au început să curgă pe net pozele cu ii și zâne cu flori în cap, numite Sânziene, de zici că toată țara asta e făcută numai din domnițe diafane. Și ieri m-a pocnit în timp ce mergeam cu mașina acasă:

– Pfoai, în sfârși am și eu busuioc la timp.

– Ă??

– Să-mi pun de Sânziene sub cap să-mi visez ursitul. Avem busuioc cu frunze mici, cu frunze mari, cu frunze și mai mari și cu frunze roșii. N-am cum să ratez.

– Bine, poate scap de tine. Da’ eu ce mă fac dacă mă visezi pe mine?

– Dacă te visez pe tine nu-ți spun și mai încerc la anu’.

win-win.

Sau, mă rog, dacă sunteți oameni cu picioarele pe pământ și nu visați la cai verzi pe pereți, mergeți diseară de la 7 la Noaptea de Sânziene. Luați-vă și copiii și ursiții cu voi, se găsește câte ceva pentru fiecare. O să fie noapte și cald și bine.