Dormi liniștit, creierul tău te face și în somn

Sunt acasă la ai mei. De la etajul patru se vede toată strada și parcarea din spatele blocului. E întuneric, doar câte un cerc de lumină sub felinare. Mă uit la ceas, e trei noaptea. Mă întorc la balcon, o văd pe Catinca cum iese din bloc la joacă. E mică, are puțin peste trei ani, un paltonaș bej și o bască tricotată. O văd din spate, avântată spre parcare. Mai sunt oameni pe stradă. Dar e trei noaptea! De ce nu mi-a spus că pleacă? Mi se strânge stomacul de parcă știu clar că o să i se întâmple o grozăvie, așa, ca-n primul True Detective și alerg pe scări după ea.

Sunt la birou, am o discuție cu șefa mea. Sunt și alți colegi pe lângă noi. Ea îmi spune că nu e de acord ca artiștii să mulțumească sponsorilor pe scenă, mai ales la teatru, după spectacol. Îi fac o teorie în care îi spun că toți actorii de la cele mai mari teatre din Japonia, Italia și din Anglia pe care i-am văzut eu au făcut-o și că să investești în artă, mai ales în teatru e un act de curaj asumat, pentru că nu ai niciun return on investment și în timp ce explic și explic mă înfierbânt și-mi dau bluza jos și rămân în sutien. Când termin, observ și zic:

– Ia uite, ce m-am încălzit! și mă îmbrac la loc.

Sunt acasă la București. Toată casa strălucește de curățenie. E aproape noapte, de la geam se văd copacii îndoiți de vânt și nori aproape negri pe un cer și așa închis. Vântul șuieră peste tot. Mă ridic din pat și mă plimb admirând curățenia din casă. Intru în baie, aprind lumina și văd dintr-o dată cada plină pe jumătate cu gândaci și viermi.

Sunt în deplasare, stau cu mai mulți colegi la o pensiune la marginea unei păduri. E noapte și e ceva așa, misterios în aer, ceva care te face să te încordezi fără să vrei. Sunt singură. Intru în pădure. Nu departe, dau peste un lac. Mă uit în sus, cerul se vede rotund ca printr-un con. Și convex, parcă se lasă pe mine. Mă scutur și plec. Revin dimineața. Cerut e tot întunecat, arată ca la apus, cu nori pe el. Lacul se vede ceva mai bine acum. Apa e brusc adâncă, se vede panta, dar foarte limpede. Și în apă văd cadavrele unui delfin și al unei vidre, cu niște pungi în jurul gâturilor:

– Vezi, s-au sufocat, spun în gol.

Îmi mut ochii de-acolo și văd în apă șoareci morți și, ceva mai încolo, cadavrele mici, mici, ale unor pui de elefant. Sunt mici ca niște fetuși, dar complet formați, li se văd și trompa, și urechile, și coada. Mă uit repede în sus, cerul e tot rotund, dar acum e concav. Plec de-acolo și-mi spun că mai bine nu povestesc la nimeni, să nu vadă și alții.

Toate astea azi-noapte. Dormi liniștit, creierul tău te lucrează și în somn. Și, după cum am aflat, chiar și atunci când îți iei pastilele la timp.

4 comentarii la “Dormi liniștit, creierul tău te face și în somn

  1. A fost o vreme, foarte frumoasa de altfel, in care am incercat sa-mi fac ordine in cap si suflet ducandu-ma la psihoterapie. Iar visele mele, apropiate de ceea ce povestesti tu aici, dar parca nici chiar in halul asta, mi-au fost de ajutor atunci pentru a incerca sa inteleg ce ma chinuie fara sa stiu. Nu am reusit sa aflu atunci si sursa tuturor relelor (o prezumata trauma in copilarie), pentru ca am ramas gravida, iar copilul a alungat temporar toate cosmarurile. Acum au revenit, dar nu imi mai permit psihanaliza. Ceea ce incerc sa spun e ca un psihoterapeut bun poate face minuni cu materialul de mai sus.

    • oh, probabil că da, probabil că da. ce fac eu acum e terapie cognitiv-comportamentală, nu atingem neapărat manifestările astea. le văd mai degrabă ca niște răbufniri, pentru că le pot lega exact de diverse momente ale zilei 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *