Hai, că iar am pierdut cheia de la blog, noroc că n-am aruncat-o și pe asta la gunoi. Am găsit-o sub niște povești în capul meu, am pus și disclaimer de cookies, mergem înainte.

A venit bărbatul weekendul trecut în țară și-am zis să-l aștept cum se cuvine, cu o înscriere la un semimaraton prin pădure. Că anul ăsta am făcut amândoi înconjurul lumii, dar 21 de kilometri n-am fost în stare să alergăm.

Și-am făcut totul ca la carte, ne-am burdușit cu geluri și energizante, ba chiar ne-am și antrenat puțin și dintr-una-n alta s-a făcut duminică dimineață. Ne-am dichisit, ne-am dat cu parfum, ne-am luat adidașii ăia buni, de duminică, și ne-am dus, hăăt, în Băneasa, la cinșpe kilometri de casă. Am găsit chiar și un loc de parcare pentru că la evenimente din astea sportive așa vine toată lumea, cu mașina.

Și, cum stăteam noi așa, în mașina frumos parcată, Ionuț întreabă gânditor:

– Auzi, io mi-oi fi luat numărul de concurs?

La chestii din astea, numărul de concurs e ca buletinul, deci întrebarea era cumva pertinentă. S-a sunat copilul rămas acasă și s-a demonstrat că nu, Ionuț nu-și luase numărul de concurs. Ne-am uitat unul la altul, ne-am adus aminte că odată eu am mai făcut o cursă contra-cronometru prin oraș ca să-i aduc numărul la alt semi-maraton și ne-am dat seama că boala se întinde, deja nu ne mai e suficient să rătăcim chei, pașapoarte și bilete de avion.

Era prea târziu să ne-ntoarcem, dar cu renunțatul nu faci nimic. Ionuț s-a dus la organizatori, o duduie l-a certat și i-a zis că e de rău că și-a uitat numărul, dar fără să știe să-i explice de ce, dar că poate să alerge, numai să nu se aștepte la nimic după aia. Nimic, în cazul ăsta, e medalia care e foarte bună când e cutremur, fiindcă zăngăne de-ți vine să-ți iei câmpii.

Bun. Ne-am încălzit, ne-am răsucit, ne-am pornit. Relaxați, ca două gazele, alergam ultimii și admiram natura. Un kilometru, doi kilometri, încă cinci sute de metri. Și-atunci eu m-am hotărât să fac un salt în față și-am aterizat fix în nas. Nu, nu m-am hotărât – am călcat strâmb și am căzut ca plăcinta. Oi, mamă, și-a durut! Și nici nu s-a terminat durerea bine că a început să mi se umfle glezna. Hai, frate, chiar amândoi să fim pe dinafară?

Și-atunci pe mine m-au pus organizatorii într-o mașină și eu i-am dat numărul meu lui Ionuț. Și eu m-am plimbat prin zonă încercând să mă amăgesc că-s bine, și el a terminat cursa. Și a primit medalia.

Și-acum el e pe locul 23 la fete și eu am piciorul în ghips.

____________

*semi-maratoane, ce credeați?

**viața-i bună.