Am zis să facem o excursie, să mai vedem niște neamuri, niște prieteni, să alergăm în străinătate, că acasă nu prea apucăm, săracii de noi. Ne-am împachetat, am legat copilul de scaun în avion și ne-am dus.

N-am stat decât două zile legate, dar a fost suficient, zic eu. Poate vă mai aduceți aminte de mine, eu sunt mama care scapă copilul în gropi și-n noroi.

În prima zi am alergat la Bournemouth, pe lângă plajă. Foarte frumos, excepțional. Am trecut linia de sosire de mână cu Catinca, toată lumea ne-a aplaudat, râdea sufletu-n noi. Ne-au dat și niște poze, încercați să dați click mai sus dacă vreți să le vedeți, că eu nu dau 20 de lire pe ele.

Ce vreau să zic: în timp ce o țineam strâns de mână spre finish, Catinca scoate un: au, mă ustură cam brutal ca să nu fie adevărat. Mă uit, avea niște zgârieturi care ar fi făcut-o geloasă pe Șm.

– De unde, mamă? o întreb, gâfâind.

– De la Olga, zice.

Who (TF) is Olga? O oră am lăsat-o și s-a și bătut?

– Și mi s-a suit și pe cap!

Aha, acu mai vii de-acasă! Înainte să alergăm am hrănit niște porumbei, ceva mai prietenoși decât ăia din Cișmigiu. Cât a ținut cursa, Catinca s-a întors la locul faptei și s-a umplut de porumbei. Le-a dat nume: Olga, Snowy și Gât Golaș și i-a antrenat să i se așeze pe mâini, brațe și pe cap. Toate astea au lăsat urme, dar dacă ea a ieșit mulțumită din poveste, de ce să mă plâng eu?

Foarte bine și frumos. Catinca a prins curaj și a trecut apoi de la porumbei la veverițe. Le-a dat de mâncare până au năpădit-o. Îi înhățau alunele din mână ca hămesitele, deși-s sigură că mai aveau o scorbură plină acasă. Haț aluna, haț degetul. O dată așa, o dată așa. Catinca mea era încântată, că la noi, toate animalele din parcuri fug numai când o văd.

Orișicât, am dus-o acasă, am spălat-o și-a fost ca nouă.

Pentru ziua a doua am nevoie de o introducere. Oamenii ăștia, de englezi zic, nu încetează să mă mire. Conduc invers, pun lapte-n ceai, la școli private le zic public school. Printre altele, au o pădure veche de câteva mii de ani, căreia îi zic New Forest și-acuma, fiindcă așa i-a spus William Cuceritorul în 1066 când a dat cu ochii de ea. Pe vremea aia, probabil, normanzii s-au dat jos din bărci și bănănăiau din pădure în pădure și la un moment dat William s-a cam plictisit și-a zis la mișto: Look, a new forest. Și așa i-o fi rămas numele, măria ta. Bun, în New Forest sunt cai sălbatici (și vaci, și măgari, dacă e să vorbim despre asta). Vreo trei mii acuma. Așa i-a găsit William când a venit, așa a lăsat vorbă să rămâie.

Vedeți unde bat? Pădure veche – New Forest. Veverițe aproape îmblânzite. Porumbei prietenoși. Cai sălbatici, vaci sălbatice. Măgari sălbatici.

Bun, una peste alta, am fost să vedem caii. Am luat și mere, pentru că le plac. Acolo lumea nu merge în weekend la Ferma Animalelor în Pantelimon, toată lumea se suie în mașinile alea bune și bengoase de duminică și se duce în New Forest la cai.

Iaca:

– Catinca, ce-ai învățat la călărie?

– Niciodată nu trec prin spatele calului, niciodată prin fața mașinii.

– Good girl.

Și cum stătea fata mea numai lângă botul calului, odată vine un altul, se uită la ea dintr-o parte, se-ntoarce și-i arde o copită-n burtă.

A zburat Catinca un metru până să cadă cu picioarele-n sus. Eu n-am apucat decât s-o văd în aer și-am și început să vâjâi: unde-o duc, cum o duc acolo, cât de rău e, ce-i pot face pe loc?? Era un nino-nino în capul meu de nici nu mai vedeam limpede.

Am dus-o în brațe la mașină, am pipăit-o pe toate părțile, ea stătea numai și se uita în gol cu lacrimi pe nas. Avea pe burtă ditamai copita roșie, în rest, nimic.

– Mai căutăm cai, Catinca?

– Da, dar unii mai bine crescuți.

Până la urmă, n-a mai vrut să se oprească decât la niște frați de-ai ei, măgăruși plini de noroi, pe care i-a hrănit cu mere și i-a scărpinat între urechi. După care ne-am dus în drumul nostru, până la mare, unde s-a ocupat de porumbei, rațe, gâște, pescăruși și a pescuit crabi. În mod surprinzător, nimeni n-a mai vrut nicio bucată din ea.

Dragă mamă și tată, dragă fost soț, o să înțeleg dacă la un moment dat n-o să am voie s-o văd pe Catinca decât programat și în camere capitonate. Până atunci, însă, ne distrăm de minune.