– De ce nu facem noi niște sarmale de Crăciun? mă întreabă Ionuț după ce citește povestea cu sarmalele bine arse.

– Chiar așa, de ce nu? zic și eu și așa rămâne.

– Ia întreab-o tu pe mă-ta (sărumâna, mama, de fapt a zis ceva cu Excelență, dar așa e mai cursiv la text) cum se fac sarmalele alea.

Trag aer în piept și-o sun pe mama.

– Bla bla bla bla bla blablabla bla, anul ăsta o să fac sarmale de Crăciun.

……………….. (cred că a luat repede un extraveral, că sertarul cu medicamente e sub locul unde țin ai mei telefonul)

– O să fac sarmale de Crăciun.

– Da, da, foarte bine, bravo, mitraliază maică-mea.

– Și-am sunat să te întreb cum se fac.

– Aaaa, lovește ea, caută pe internet!

– Bine, da’ rețeta de la bunica??

– Las-o pe bunică-ta, râde mama, caută pe google c-o să dai peste ce vrei și ce nu vrei. Scrie chiar așa, începe să-mi explice hotărâtă, rețetă de sarmale, să vezi ce multe găsești, pas cu pas. Eu așa fac.

Nu mai există valori, frate. Nu pe copii trebuie să-i păzim de internet, pe părinți.