După discuția scurtă și foarte lămuritoare cu mama, ne-am făcut curaj și pe 24 pe la prânzișor ne-am apucat de sarmale. Ionuț a găsit o rețetă, a bătut Oborul până a găsit ce-i trebuia și iată-ne. Nu mai puteam evita momentul.

Nu-i mare lucru de spus. N-am să vă amăgesc. N-am dat foc la bloc, nu ne-a explodat aragazul, n-a ajuns nimeni la urgență cu toxiinfecție alimentară.  Doar că au ieșit excepționale, biblice, cum spunea profa de română din liceu. Până și Catinca a mâncat una. This blog now contains the record of Catinca eating a sarma. Da’ s-o luăm ușor.

Facerea

Ca în Biblie, Facerea a fost scurtă și la obiect. Dumnezeul Bucătăriei, Ionuț, a separat carnea de os, a amestecat orezul cu carne și slănină, plus ingrediente magice și secrete, a suflat peste amestec și-a ieșit umplutura de sarmale.

Mititel-înfășățel

Mă rog, n-a fost chiar așa de la început. Când ne-am apucat de învelit era deja târziu. După un scurt tutorial pe youtube ni s-a părut că ne-am prins. Well. Primele au ieșit ca niște pernuțe mai mici, cred că ar fi făcut furori printre jucăriile Catincăi și chiar și Șm ar fi putut să doarmă pe ele. Pe alea le-am pus la fund, să facem pat. Ne-am scos și i-am dat înainte. Numai că pe măsură ce-i dădeam înainte, ne scădea și entuziasmul. Ce doamne iartă-mă o să facem cu atâtea sarmale? Făceam deja planuri pentru o petrecere continuă, la care o să invităm rânduri de prieteni la masă.

Cam așa au ieșit primele sarmale

Învierea lui Lazăr nu s-a mai repetat

Mda. Pe la nouă jumate seara îl convingeam pe Ionuț că oala de sarmale de la bunica e chiar oală de sarmale. I-am arătat urmele generațiilor de grăsime de pe pereții oalei și m-a crezut. Am pus oala de 70 de ani de la Marginea la cuptor, s-o sterilizăm și-am mai intrat puțin să comentăm pe facebook. Cu nasul în jos, nimic nu părea suspect.

– Bună idee ai avut cu sterilizatul, a zis Ionuț ridicând nasul în aer.

Am ridicat și eu capul. Peste noi plutea un fum gros și-un miros de grăsime arsă, cam cum trebuie să fi fost în noaptea când blocul din Piatra-Neamț a pierdut sarmalele de Crăciun. Oala de la bunica scotea tot ce-i mai rău din ea.

Am sunat-o pe mama. De data asta ne-a zis un nu limpede. Nu mai folosiți oala aia. E veche, grăsimea de pe ea a intrat peste tot, n-ai mai folosit-o de 20 de ani, n-are rost să vă otrăviți. Da’nu te pui cu oamenii care vor să facă sarmale în oală de lut, nu, nu. Oamenii care vor să facă sarmale în oală de lut au pus oala la fiert cu apă în ea, să vadă ce se întâmplă. În vremea asta sarmalele stăteau cuminți, timpul trecea și Moș Crăciun stătea liniștit în fața ușii, să nu intre chiar așa și să ne facă de râs că era zece și noi încercam oala în loc să fim în pat.

Apa din oală a ieșit limpede, semn că grăsimea se dusese, dar a ieșit peste tot, dacă mă înțelegeți. Oalele de lut n-au viață lungă decât dacă-s Ming sau Tang, dar mă-ndoiesc că împărații chinezi fierbeau sarmale în vazele alea mari, chiar dacă aveau familie numeroasă. Oala mea de la bunica e numai bună de muzeu acuma. O fi crăpat pe undeva, i s-or fi deschis niște pori, dar nu mai e bună de făcut sarmale. Bătrânico, noi am încercat. Am încercat cât am putut să te readucem la viață, dar nici după Lazăr n-am mai auzit de vreun miracol din ăsta.

Așa că am pus oala la locul ei, în hol, să țină în continuare umbrele, furci de tors, toiege și linguroaie de lemn, am băgat sarmalele la frigider și ne-am dus la culcare, că ne adormise Moșul pe preș.

În ziua de Crăciun s-a-ntâmplat, totuși, minunea. După ce ne-am desfăcut cadourile și ne-am apucat de făcut dragoni de lego, Ionuț a pus sarmalele la cuptor într-o oală normală. În casă a început să miroasă a sărbătoare, iar pe la prânzul cel mare, la o zi și-un pic după ce le-am început, am pus pe masă niște sarmale atât de bune, cum nici n-ați mai văzut.

Și nici nu cred c-o să vedeți, pentru că diseară avem invitați la masă.

Crăciun fericit și poftă bună.