Descoperită cu uimire, spaimă și respect aseară la veterinar.
V-am mai spus despre ea. Poți să te joci cu ea de-a Gheorghe Doja, n-o deranjează. Poți să te joci cu ea de-a Ghenghis Han care lega oamenii de patru cai, e ok. Stă la injecții și la picături în ochi. Stă la pieptănat. Stă la tăiat unghiile. Stă la copii mici. O duci la doctor, aia e. Dacă trebe, trebe. Cred că puteau s-o opereze pe viu și n-avea nimic de zis.
Am dus-o din nou la antibiotic. De șase zile suntem acolo seară de seară. Printre câini de toate felurile, printre pisici amărâte. A mea stă cuminte în cușcă și-și linge o labă, de obicei. Aseară am stat mai mult, i-am mai făcut un rând de analize, că ni s-a părut nouă ceva ciudat. Până să iasă rezultatul, am rămas singure în sala de așteptare. Ea dormita în cutie, eu frecam netul. Apare motanul casei. Mare, roșcovan și potent. Se apropie de cutia noastră. Îl văd și-l las. Se apropie și mai tare, dă să miroasă marfa. N-am băgat de seamă.
Și-odată lumea s-a rupt în două și universul s-a spart în bucăți. Cutia a început să se zguduie și Șm să miaune isterică. Nu mai era pisica mea, era un pitbull întărâtat. Se izbea de pereții cutiei să sară la gâtul bietului Abraham DeLacey Giuseppe Casey Thomas O’Malley O’Malley the Alley Cat și alta nu. În viața noastră n-am auzit-o urlând în halul ăsta.
Jur, jur că făcea fix ca asta:
și dacă putea să iasă îi lua capul. Au ieșit doi medici urgent din cabinet să vadă ce se-ntâmplă și și-au luat motanul de-acolo. Care motan nu e nici el mai bun, am auzit că bate câini.
Șm, n-am știut că poți așa, zău. Altfel o să ne uităm la tine de-acum. De purtat, s-ar putea să ne purtăm la fel, totuși.
așa am pățit noi a doua pisică. destul de cuminte, nu chiar ca Șm, dar nu făcea circ, stătea la toată lumea (n-am testat-o cu copii fff mici), de veterinar doar se ascundea. ce mai, exemplu de dat la gazetă. până s-a întâlnit cu bunică-mea. auleu și văleleu, aia din filmuleț e așa, un pic de circ. a făcut ca un tigru furios, cu făcut coada și tot restul blănii perie de sticle, cu urlat ca toate alea, cu sărit la picioare, urât.
doar la bunică-mea făcea așa. în rest, dacă nu-i plăcea de cineva pleca.
hahahahaha, ce-or avea?
bunică-mea nu e chiar genul căruia să-i placă animalele. îngăduie animale pe lângă casă dacă aduc un folos (păzesc, prind șoareci, dau lapte, etc), le hrănește, nu le bate, dar nu le iubește cu adevărat. pur și simplu nu percutează la conceptul de animal de companie, doar așa de amorul artei, că-ți toarce la urechi. și pisicile se prind cel mai repede. 🙂
cu bunicul, și el țăran, nici el neînțelegând prea bine cum e faza cu animalul de companie, în schimb chiar iubind animalele, pisica aia se înțelegea minunat. putea să vină direct din grajd mirorind a grajd, o lua în brațe și mâța torcea de putea să miște mașini . 🙂