Hai, trece-mă strada!

Am o amică, Ana Călin. O știu din facultate. Acuma, ce naiba făceam noi în facultate? Când nu eram la examene, ieșeam la bere. Mai puțin ea, care se ridica de la masă când ți-era lumea mai dragă și zicea:

– Mă, pân-aici, că eu mâine am de predat litera F.

Atâta ne povestea de copiii ei de la școală, că uneori i se zicea Călin, File de Dictando. Anei îi plac copiii. Și oamenii. Și animalele. Și călătoriile. Și statul la vorbă. Și-i place așa, s-ajute oamenii, să știe ea că-s bine.

Și după ce niște ani buni de zile și-a făcut treaba ca noi toți, la birou, Ana a zis că ce-ar fi să mă dau eu pe mine altora? Adică nu pe ea, așa, nu vă gândiți la tâmpenii, că v-am zis c-a fost învățătoare și ne pune pe toți la colț imediat. Să dea din timpul ei. Că știe ce e aia să n-ai timp. Și s-a pus pe gândit și pe urmă ne-a adus nouă Attraversiamo.

Adică: n-ai vreme să te duci să-ți plătești impozitele fiindcă trebuie să te împarți între birou și febra copilului? Suni la Attraversiamo. La cât de puțin îmi plac mie ghișeele și tănțile de la taxe și impozite, cred c-o s-o rog și eu, deși, slavă domnului, Catinca e bine și sper să rămână așa multă vreme.

Adică: vrei să mergi la coafor, da’ n-ai cum, că n-are cine sta cu ăla mic? Sau poate, culmea obrăzniciei, vrei să mergi la fim? Până la 11 noaptea ți-l țin cei de la Attraversiamo. Ohoho, mai mult, ți-l duc ei la teatru sau în altă parte dacă ai căzut la pat sau ai o urgență. Cum e asta? E la fel de bună ca asta:

Adică: nu poți să-ți iei animalul în concediu cu tine, dar nu vrei (sau nu-ți permiți) să-l lași la hotel de animale. Ce zici că poți să-i suni și să te înțelegi cu ei să vină să-ți viziteze animăluțul acasă? A? Eu zic că da.

Și încă: dacă vrei, pur și simplu, să vorbești cu cineva, le dai un telefon și ei sunt acolo, să iasă la cafia cu tine. Asta-i partea care mi se pare cea mai curajoasă. Sunt pregătiți mereu să-ți întindă o mână și să treacă împreună cu tine peste niște chestii care nu-ți dau pace.

Well, eu m-am hotărât. Ana, pregătește-te să o cunoști pe Șm, că la vară Attraversiamo scrie pe ea!

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *