De multă vreme încerc să aflu cine mi-e ursitul. Ce e ursitul știu foarte bine, numai n-am reușit să-l visez, ca să știu și cine e. Ursitul e bărbatul ăla care te iubește de când era mic fără să știe cine ești, care nu face apă pe jos la duș, care nu-și lasă șosetele lângă pat, care știe ce flori îți plac fără să îi spui, numai fiindcă te-a văzut oftând odată pe lângă ele în piață, care îți aduce numitele flori fără ocazie, care știe când vrei apă și când ai nevoie să te țină în brațe, care câștigă bani confortabil fără să muncească prea mult pentru că preferă să fie tot timpul cu tine și să te ducă numai în vacanțe în Serengeti și Bali, care citește Jane Austin în același timp cu tine și ascultă ABBA când te duce și te ia de la birou. Ursitul aprinde tot timpul lumânări parfumate când face dragoste cu tine și știe să te aprecieze ca femeie. Ursitul e undeva între Don Corleone și Radu F. Constantinescu și, fiindcă mă tem foarte mult de asta, mi se pare important să visez cine e. Uneori mă tem că ar putea fi și un chinez mai în vârstă, dar mai mic decât mine și atunci am grijă să nu rămân în casă fără busuioc. Chiar și mărunțit, de la alimentara.

Numai că ori de câte ori am încercat să-l visez n-am reușit și a tot trebuit să mă mulțumesc cu bărbați obișnuiți. Și uite că vremea trece și eu am 40 de ani și tot n-am aflat cine e.

Nu-i timp de pierdut. Azi noapte m-am culcat hotărâtă să nu mai scap ocazia.

Am adormit, ca de obicei, spunând povestea de seară. Știam că ursitul nu se visează în patul copilului și că trebuia să mă duc la mine, dar patul era moale și în camera Catincăi cald și bine și numai cu greu m-am urnit, pe la 1 jumate noaptea. Și-atât.

Cum am ajuns în patul meu, Catinca a început să chirăie la ea. Am mers și-am învelit-o iar, dar n-am ajuns cu capul pe pernă și a și venit după mine. Când am trimis-o în camera ei, a plecat trântind ușa. Suficient cât să ma ia o ușoară, dar sâcâitoare durere de cap. Între timp, bărbatul obișnuit dormea liniștit lângă mine.

Pe la două, Catinca a ieșit din nou din camera ei trântind ușa, a aprins toate luminile, s-a dus demonstrativ și și-a luat un pahar cu apă, apoi a trântit ușa după ea în camera ei. Durerea de cap a început să semene cu ceva foame, dar am zis c-o să adorm repede și o să treacă.

Pe stradă, un șofer a început să claxoneze ca la nuntă. Sau miting. Sau de parcă ar fi avut de împărțit ceva cu altul, dar asta e greu de crezut pentru că în dreptul blocului meu strada are patru benzi și un pic. M-am ridicat și m-am dus și eu în bucătărie și mi-am luat două banane. Pe una am mâncat-o, pe una mi-am pus-o lângă pernă. Atunci mi-am adus aminte că n-am pus busuioc, dar am zis că poate banana ajută.

Catinca a început să strige iar după mine. M-am dus, i-am desfundat nasul, am învelit-o și m-am întors în pat.

Am dat pisica jos de pe perna mea și m-am așezat la loc lângă bărbatul obișnuit. Era aproape trei. Am încercat să adorm. Pisica Șm s-a prins, s-a așezat pisicește pe pieptul meu și a început să toarcă. Când să alunec în somn, convinsă că pisica mi-a tors toate energiile negative, Șm s-a întors brusc, s-a trântit lângă mine cu un zgomot de plăcintă căzută pe covor și a a dormit. Eu nu.

Am deschis puțin telefonul, l-am închis la loc. Între timp, mi se părea încontinuu că o aud pe Catinca strigându-mă sau că deschide ușa de la ea. Cu cât încercam să mă liniștesc mai mult, cu atât mă trezeam mai tare.

Am mâncat și cealaltă banană. Bărbatul obișnuit a început să sforăie ușor, incapabil să înțeleagă prin ce trec. Cum m-a prins că m-am ridicat, Șm s-a așezat în locul meu. M-am dus să-mi iau apă. Când m-am întors, Șm dormea lipită de bărbatul obișnuit. Era trei jumate. Dezgustată de atâta degradare și lipsă de respect, m-am dus la Catinca, mi-am zis că măcar n-o să mi se mai pară mereu că o aud și o să adorm.

M-am așezat lângă ea cât am putut mai bine și, zbang, o palmă peste ochi. Am așezat copila la loc, ea s-a dezmembrat din nou. De data asta a trântit un picior peste mine, fix, nu-i așa, pe operația de cezariană.

Am aprins veioza, am băgat-o sub plapumă și am început să citesc.

– Închide lumina, că nu pot să dorm!

– Nici eu, %$#&((*&^%$!!

Era ora cinci. Am început să număr mașinile de pe stradă și să văd dacă mă prind care-s autobuze și care trolee. Acum e cinci jumate.

La șase o să mă duc să arunc cojile de banană și să fac cafia pentru bărbatul obișnuit, dacă tot nu dorm. Cât despre ursit, mai am o șansă de Sânziene. Și apoi la anul. Hai, că nici la 41 de ani n-o să fie prea târziu.