Înțelepciune de rosé

Curățenie la Catinca în cameră. Asta înseamnă răbdare, oftat, regrete și vin. Pahar după pahar. Vinul, se știe, aduce după el înțelepciune. Care nu-mi mai folosește la nimic acuma, dar mi-ar fi folosit acum nouă ani (dăăă). În timp ce alegeam piesă de lego cu piesă de lego îmi dădeam sfaturi peste sfaturi și uite-le – mă rog, alea pe care mi le aduc aminte:

Pentru Raluca însărcinată:

  • Nu cumpăra hăinuțe peste hăinuțe pentru bebeluș. Oricum nu-i mai vin în două săptămâni și o să și primești sacoșe întregi. Pe urmă o să-ți fie dragi și n-o să vrei să le arunci și după aia o să fie prea târziu, pentru că o să le găsească Catinca și o să le facă haine și așternuturi jucăriilor ei. O să le îmbrace și o să le dezbrace și pe urmă o să le îmbrace și o să le dezbrace și la sfârșit n-o să le mai îmbrace. Hainele de bebeluș transformate în haine de jucărie o să stea nefolosite întinse prin toată camera, dar n-o să poți să le mai iei înapoi, pentru că acum sunt ale ei.
  • Nu cumpăra jucării peste jucării dinainte de naștere. Catinca o să primească mai multe decât crezi, iar tu vei cumpăra oricum în sfânta prostie, pentru că te cunosc.

Pentru Raluca, mamă cu copil mic-mare:

  • Nu cumpăra jocuri care nu sunt pentru vârsta Catincăi, în speranța că-i vei stimula inteligența. Catinca le va ignora sau le va folosi piesele pentru jocurile ei obișnuite. Vor rezulta mai multe piese mici împrăștiate peste tot, de care nu se va putea despărți niciodată. Dacă primești cadou jocuri din astea, nu le desface și nici nu le păstra. Dă-le mai departe fără rușine. Vei uita oricum că le ai și vei cumpăra unele la fel când Catinca va ajunge la vârsta potrivită.
  • Nu cumpăra jucării care pot fi desfăcute. N-ai să mai găsești niciodată toate părțile. Ce părți vor fi găsite vor deveni alte jucării. În loc de una, vei avea de strâns trei.
  • Nu-i cumpăra cărticele mici-mici fiindcă sunt drăguțe și au cuvinte în engleză. Ele vor deveni pat și masă pentru tigri și dinozauri.
  • Setul de mobilă pentru păpuși e mic și frumos, dar unul nu va fi niciodată de ajuns. Fiecare jucărie are dreptul la camera ei, la patul ei, la masa și scaunul ei, la covorul, cănile, farfuriile și dulapul ei. Un singur set va aduce scandal între jucării și Catinca oricum va inventa și construi singură mobilă din cărți, cutii, șervețele, prosoape, dopuri și un infinit de alte lucruri pe care tu vei călca. Și va trebui să le strângi.
  • În general, un dop e mai valoros decât o jucărie ultra-premiată. Ai știut asta când erai mică, nu înțeleg de ce ai uitat. Nu cumpăra jucării care vor aduna praful, dă-i copilului niște dopuri și-o să-ți facă imediat din ele o masă cu scaune, o mașină și o capcană. Va trebui să le strângi, da, dar măcar ai băut vinul de sub dop, n-ai dat banii aiurea.
  • Nu accepta niciodată să păstrezi cutiile de la jucării. Ele vor deveni case pentru alte jucării și se vor transforma în orașe pentru jucării legate între ele de șosele pentru jucării pe care vor merge jucării în mașini de jucării și de căi ferate pentru jucării pe care vor merge Thomas, Percy, James și Gordon, ducând fericiți jucării în vizită la alte jucării. Totul într-o singură cameră.
  • E ok să lași copilul să scrie pe pereți. De-acolo nu ai nimic de strâns.
  • Nu în ultimul rând: Lego e invenția diavolului. Nu cumpăra niciodată jocuri lego. Nu poți face nimic dacă le primește, dar măcar nu le cumpăra tu.

Atât îmi aduc aminte. Sau pentru atât am băut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *