Relațiile dintre femei și bărbați nu-s cu nimic diferite de alea dintre femei și manichiuristele lor, să știți. După ce se destramă una nu urmează decât aventuri, o vreme nu te mai poți lega de nimeni. Faci mereu comparații și nu stabilești o întâlnire decât dacă nu se poate altfel.

Flori a mea a plecat acu vreo două luni de la salonul unde ne-am clădit relația, s-a dus să-și caute norocul în altă parte. M-a lăsat cu teama că n-o să mai găsesc niciodată pe nimeni la fel. Ca să înțelegeți, Flori făcea un „mani cu semi și pedi” perfect într-o oră. Flawless. Și te mai și distrai cu ea. O vreme mi-am mai ros unghiile, am mai dat cu pila, am fost la fetele noi care au înlocuit-o. Ce zic eu, nimeni n-o s-o înlocuiască vreodată pe Flori… Dar tot timpul mi se strângea inima de nesiguranța manichiurii de mâine.

Ieri, la fel. Dar nu se mai putea. Mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la salonul de peste drum de birou, pe care îl evit de obicei pentru că bănuiesc că spală bani și trafichează moldovence. La recepție, o blondă frumoasă, numai zâmbet.

– Bună seara, bla bla bla manichiură cu ojă semipermanentă?

– Avem liber acum + zâmbet cu 32 de dinți = love. Poftiți la Gabriela.

Poftesc la Gabriela. Altă blondă numai zâmbet. Față de sfârșitul anilor ’50. Păr blond coafat cu volum, ochi albaștri-albaștri cu gene supradimensionate, buze roz în formă de inimioară. Carte pe soldatul de lângă masa de lucru. WTF?

– Ce bine-mi pare c-ați venit, zice Gabriela. Chiar n-aveam clientă acum și stăteam și citeam. Dau un ochi spre carte – Robin Sharma. Wow. Aha. Să ne concentrăm să reușim, să fie bine să nu fie rău. Gabriela continuă: e o carte a Călugărului-care-a-renunțat-la-Ferrari.

Presupun că așa îi spun fidelii, așa cum lui Voldemort îi spuneau He-Who-Must-Not-Be-Named.

– Și să știți, îi dă Gabriela înainte cu vocea ei de șoricel, mie chiar îmi plac cărțile astea, că am mai citit câteva. Te pun să te gândești, să-ți folosești imaginația. Eu chiar stăteam să mă gândesc: „să vină cliente la mani, să vină cliente la mani” și uite, ați venit.

În tot timpul ăsta mâinile ei le lucrează pe ale mele și eu nici nu simt. Se uită la mine senină cu ochii ei albaștri și zău că n-am nimic împotriva ei.

– Oricum, continuă, e mai bine decât să citești cărți din alea oribile cu crime sau horror sau polițiste. Își scutură umerii înfiorată și eu nu vreau deloc să-i spun că vineri Irene mi-a dat două cărămizi de Stephen King.

– Dumneavoastră sunteți împotriva la asta? mă întreabă calm.

Știm cu toții că da, cred că-s niște prostii și nu mă sfiesc să spun la toată lumea. Dar domnul Sharma de lângă masa de lucru mă face să spun:

– Până la urmă, dacă funcționează, de ce nu?

Zâmbește din nou și ia forfecuța de pielițe. Nici nu simt ce face acolo, numai pilește și bibilește și din când în când îmi ridică mâna spre lumină să verifice ceva. Pe urmă își pune ochelarii și chițăie:

– Da, sunt aragaz cu patru ochi, hihihi.

Pe bune, dacă eram bărbat, o luam de nevastă imediat ce-mi termina manichiura. Aș lua-o și așa, dar nu știu dacă mă vrea ea.

Îi dă-nainte, aplică strat după strat, atentă, minuțioasă, zâmbitoare. Mai zice ceva, mai chicotește puțin și eu nu-nțeleg ce mi se întâmplă. Unghiile mele sunt minunate, iar eu sunt foarte calmă și relaxată, chiar dacă știu că o să întârzii unde am de mers după mani.

– Gabriela, mă aud ca prin vis, eu lucrez peste drum. De-acum înainte aș vrea să mă programez numai la tine la manichiură.

– Hi, hi, mulțumesc, ce frumos, mă bucur foarte mult că sunteți mulțumită, îmi pare așa de bine că o să vă mai văd! Să vedeți ce bine o să fie! (wtf???)

Plec de la Gabriela cu mintea în ceață și unghii perfecte.

La naiba, Robin Sharma funcționează de minune la manichiuriste.