Notă pentru mine.
de-cluttering:
Ori de câte ori:
– nu face lucrurile repede,
– își pune hainele invers,
– își pune ștrampii înaintea chiloților,
– pare că uită ce făcea cu lingura la jumătatea drumului din castron spre gură,
– își face ghiozdanul incomplet,
– uită teme la școală,
– uită orice la școală,
– și-a dat seama că a uitat ceva în camera ei fix când e îmbrăcată și încălțată,
– merge ca pisica printre picioarele tale,
– se înghesuie să iasă/intre prima pe ușă și face haos,
– așteaptă să-i deschid eu, deși am toate mâinile pline și ceva pe cap,
– se întâlnește cu cineva și uită să salute,
– mi se pare că nu e suficient de politicoasă, deși i-am zis de un milion de ori,
– mi se pare că nu mănâncă suficient,
– mi se pare că ar putea face mai bine,
– mi se pare că nu se hătărăște odată!
– mai vrea puțin, deși am hotărât amândouă că gata,
– face orice mi se pare mie că e o greșeală,
nu-i mai atrage atenția. Știe deja ce are de făcut, numai nu-i iese atunci, pe loc. Și să vezi ce bine o să vă simțiți amândouă, de ce loc de drag o să aveți, ca atunci când renunți la 30 de lucruri din casă pe lună.
(mulțumesc, doamna Petrică)
Deci sa o mai las in pace, nu? Ca parca sunt o moara stricata uneori. 🙂
deci, cam da. mie mi s-a zis să fac repede un calcul: cam cât de relevant e lucrul pe care nu-l face ok, sau, mai rău, dacă nu mi se pare MIE ok, asta înseamnă cu adevărat că nu e ok?
Reusesc sa ma pun in locul ei de multe ori, dar alteori ma tem sa nu fiu prea relaxata.
Greu cu parentingu’ asta! :)))))) Oricum, dupa 30 de ani, psihologic, eu o sa fiu vinovata de toate alea din viata ei. :)))
fix asta e și teama mea: oare nu-s prea relaxată? de unde știu când e bine și când nu? greu.