O să vă primim mereu cu pâine și cu sare în țara noastră minunată, Grădina Maicii Domnului, țară binecuvântată cu munte și cu mare, cu oameni harnici cu mâini muncite și lumină în priviri, numai să nu ne vreți răul și să nu fiți:
- de altă religie – și în niciun caz musulmani necredincioși, pentru că știm că plănuiți să ne umpleți de moschei și să ne obligați să nu mai mâncăm porc și să ne închinăm de cinci ori pe zi, scuipăm pe voi și pe allahul vostru nespălat
- de altă etnie – bozgori care vreți să ne furați țara și nu vreți să ne vindeți pâine la Miercurea Ciuc dacă o cerem în română, limba noastră strămoșească și voi, țigani împuțiți și obraznici care nu știți decât să furați și n-o să vă civilizați niciodată oricât am încerca noi, românii cei cunoscători ai căii drepte pe care trebuie s-o luați, că ne e și teamă c-o s-ajungem minoritari și discriminați în țărișoara noastră, numai să țipați și să vă cereți drepturile știți, dar drepturile noastre unde sunt???
- de altă orientare sexuală – lucru mai scârbavnic n-am mai văzut decât pe pornhub unde bălim la filmulețe cu lesbiene, doamne păzește și apără-ne de păcat, unde s-a mai auzit căsătorie între doi bărbați, Sodoma și Gomora vin peste noi dacă nu suntem vigilenți și cum să crească două femei un copil, că doar el are nevoie de mamă și de tată ca să aibă de unde să învețe cine stă la cratiță și cine la cârciumă
- cu vreo dizabilitate – ologilor și retardaților, păi cum să învățați voi cu copilul meu în clasă, băi, păi țineți pe toată lumea în loc, păi al meu era olimpic dacă nu te aștepta pe tine să faci doi plus doi și tu, ăla din căruț, păi tu vrei să te miști pe stradă, băi, chiorule, băi orbete, dă-te, mă cu bățul ăla alb de-aici, vezi că lovești lumea pe stradă, numai la cerșit sunteți buni, băi, tată
- vai de mine, bolnavi de depresie – hai, mă, mă lași, că asta nici nu-i boală, pune mâna și ridică-te, băi, leneșule, ce, io nu-s supărat uneori, băi, da io nu mă las așa ca tine, haide, pune, mă, mâna, fă ceva util, nu mai beli ochii în tavan, ieși și tu, râzi, fă-ți prieteni, uite, știu eu un preot bun, te poate ajuta, mă, dacă zici că ai sufletul gol, credință n-ai, asta e, auzi, depresie, băi, ai de toate, ai nevastă, ai copil frumos și deștept, uită-te la tine cât câștigi, ce-ți lipsește, bă?
- doamne-păzește, refugiați de prin Syria – nici nu stăm de vorbă, știm toți că sunteți teroriști, io v-aș împușca direct, la închisoare cu voi care vă puneți bombe pe copii și îi trimiteți să ne omorâți pe capete și să ne violați femeile
- o femeie violată – ai, mă, mă lași, da cine te-a pus, fă, să te boiești și să umbli cu fustă scurtă, curva dracului, tu ai vrut-o, pun pariu că ți-a și plăcut și acuma țipi, de ce, fă, nu te-a mai vrut după aia?
- o mamă singură – ce să-ți fac dacă te-ai îngrășat ca o vacă după ce-ai născut, dacă te-ai ocupat numai de copil și ți-ai neglijat bărbatul, ce era el să facă?
- săraci – ce aia sărac, mă, să mă vezi pe mine ce sărac sunt, nu sta, mă pe lângă mine, că se ia, du-te mă, ce, vrei să-mi iei pâinea de la gură, ce să fac eu pentru tine, mă, pune mâna și muncește, de ce nu te-ai dus la școală? Uite, eu m-am dus, da, al dracu, nu găsesc nimic, mai vin unii că, hai la noi că-ți dăm o mie de lei și masă și transport, bă, da io-s de o mie de lei pe lună, bă? mie să-mi dea două mii cinci sute și pe urmă mai vorbim.
Suntem pâinea lui Dumnezeu și avem mereu ușa deschisă sau am avea-o dacă n-ar fi toată țara asta frumoasă și bogată plină de hoți.
Extra! 🙂
Mulțumesc