Previzibilă, dacă ai citit legile lui Murphy, dar sută la sută adevărată.

Mașina Jan Renault se transformă pe zi ce trece în conservă cu patru roți și volan. În curând o să i-o dau, probabil, Catincăi, să facă din ea casă pentru tigrul Vaska. Până atunci, ne ducem zilele, deplasările și concediile cu ea, because ori rochii, ori mașină nouă. Aia e.

Printre alte bube, radioul lui Jănel e tot ăla din fabrică, înghite cd-uri și nu le mai dă înapoi, dacă ieși din oraș, nu mai prinde nimic și adio știri și muzică. Asta merge o dată, de două ori, dar să faci câte două drumuri spre Moldova pe lună numai cu gândurile tale e nasol, vă mai mirați când zic de depresie. Sau că iau amenzi pentru viteză.

Bun, concediul ăsta ne-a pus capac. Ne-am săturat să tot căutăm canale radio și să auzim numai fâșâit. Așa că, într-o seară, după ce-am băut vreo două beri, am scos telefonul și-am luat cel mai ieftin radio scump. Plătit, îl ridicăm când ajungem acasă, am terminat povestea.

Asta era joi seară. Vineri am luat-o iar la plimbare pe dealuri. Pe dealuri, da, nu vorbim localități cu mai mult de cinci case. Zburdam și ascultam știrile crystal clear pe două posturi de radio diferite. De unde, frate, de unde? Cu trei zile în urmă, pe același drum, auzeam numai pârâituri. Sâmbătă am pornit spre casă. Radioul nostru era mai sprințar ca la cinci ani, ne dădea tot ce voiam, printre munți și văi. Șase ore fără greșeală.

– Eu zic să renunțăm la comandă și să dăm radioul ăla nou înapoi, a zis Ionuț la un moment dat.

– Pâr-pâr, fâs-fâs, i-a răspuns radioul nostru.

– Nici nu mă gândesc, i-am zis și eu.

– În continuare, datele meteo, a răcnit radioul lui Jănel.

Pff. Cum am intrat în București, ne-am oprit direct la showroom și ne-am luat radioul. Și nici nu-l montez, îl țin numai la vedere, pe scaunul din dreapta.