„- Ce faci? – Lecții.”

” – Ai mâncat? – Nu, întâi fac temele.”

” – Mai am puțin la mate și pe urmă mă joc.”

Cam astea-s dialogurile noastre pe la unu jumate-două ziua. Vinerea seară o prinde mereu cu temele făcute și-i lasă duminica liberă. Mă rog, liberă până pe la nouă jumate seara când are câte o străfulgerare despre o temă uitată sau problemă pe care n-a știut să o rezolve singură. Dar nici asta nu se întâmplă prea des. 

Chiar și-acuma, cât a fost la Piatra, pe la prânz își lua singură temele și prefera să le facă înainte de orice. Tata, în nemărginita lui …. ceva, că nu-mi găsesc cuvintele, a și remarcat că foarte bine ai educat-o, că e mult mai harnică și conștiincioasă ca tine. Remarcați recunoașterea contribuției, dar și hăcuirea stimei de sine: erai o loază. Știu eu ce spun, credeți-mă pe cuvânt. 

Azi dimineață mi-a dat o hârtie s-o semnez și-a plecat să facă nu-știu-ce.    Norocul meu, că nu m-a văzut lăcrămând de râs și de plăcere în același timp. Era o hârtie prin care trebuia să ne dăm acordul părintesc ca din banii care au rămas din excursie să cumpere învățătoarea cărți de lucru pentru vacanță și pe care Catinca încercuise deja NU. 

Inimioară inimioară inimioară.