Foarte pe repede înainte, că am o groază de treabă, dar râd de câte ori îmi aduc aminte, așa că:

Avem pisică nouă. Mititică, are o lună, o să vorbesc despre asta altă dată. Am adus-o acasă, Șm a înjurat-o, i-a mai tras și câte o labă peste ochi, pe noi ne-a bălăcărit cât a putut că i-am băgat cerșetori în casă, până la urmă s-au împăcat, ba, mai mult, Catinca a văzut-o pe a’ bătrână cum o lingea pe aia mică sub coadă, deci nu mai e loc de întors.

Ce să zic, nimic mai plăcut decât sunetul a (8 picioare x 5)-4 = 36 de gheare pe parchet în creierii nopții. Se împing, sar una pe alta, cad ca proastele de pe canapea, derapează, își vânează cozile. Dar măcar nu mai tropăie peste mine în pat și nu-mi mai suflă în nas să mă trezesc la ora patru.

Pentru că mă trezesc singură – fiindcă am mai zis, am treabă să mă îngrop în ea și mai și rămâne o piramidă deasupra.

Azi dimineață m-am târât să-mi fac cafia, fără să-mi dau seama că încă o pisică poate să aibă același efect și-mi poate economisi o mulțime de bani.

Fiindcă-s și cam snoabă, am un coș de gunoi de fițe. Încăpător și asortat cu mobila, dar mai important pentru noi e că e înalt până la blatul mesei și se deschide foarte ușor când apeși nițel pe capac. E pus sub fostul pervaz al geamului care dădea în balcon. Excepțional.

Așadar când intram în bucătărie să-mi fac cafia maimuța mică își făcea de lucru pe masă. Când am aprins lumina am speriat-o, prostovanca a sărit pe coșul de gunoi, capacul s-a ridicat automat și-a proiectat 200 de grame de animal peste pervaz, direct în balcon.

Toți suntem bine și acum avem și dovada că suntem făcuți să rămânem împreună. Și că nu trebuie să uit niciodată deschis geamul de la balconul bucătăriei.