Pune Mara pe Me&My Monkeys un articol despre niște pastile. Nu vă ambalaț, despre ce-a zis ea acolo m-am jurat să scriu cu prima ocazie care conține alcool și dureri de cap. Dar, din comentariu în comentariu, mi-am adus aminte de revelația care m-a făcut să-mi dau seama că-s om mare. Dacă a mai avut-o cineva și a mai scris despre ea, să mă ierte, pe toț ne doare capul la un moment dat.
Când aveam 16-17 ani nu puteam să mă duc la colț după pâine (era chiar la colț, chiar-chiar la colț) dacă nu eram dată cu negru pe la ochi. Turba mama, da’ eu chiar nu puteam, parcă n-aveam o mână dacă ieșeam nepictată din casă. Nu dura mult, că leneșă am fost mereu, da’ trebuia să am un smac pe față, ceva.
Perioada asta s-a terminat brusc la 19 ani, când m-am cărat la București, la facultate. Nu pot să explic. Poate fiindcă la București orice drum lua de cinci ori mai mult ca la Piatra și asta-mi mânca din timpul de machiat? Poate fiindcă a început să-mi placă să nu mă mai ascund? Încă n-am aflat, dar știu că din anul întâi de facultate rar am mai pus smacuri pe față. Aveam mereu un ruj, un rimel și-un kohl, dar expirau înainte să le folosesc de două ori.
Înspre treij de ani m-am hotărât să fiu și eu femeie, să am un portfard la mine ca tuoate duoamnele. Zis și făcut. Mi-am cumpărat unul frumos, l-am umplut cu smacuri și l-am pus în geantă. Eee, altfel mergeam pe stradă! Numai nu le foloseam, în rest le aveam la mine mereu. Pe urmă, na, știți cum e, ești liberă, n-ai copii, viața-i frumoasă, te mai întorci acasă la cinci, te mai doare capul, am început să pun în portfard și un algocalmin, să fie. Mai răcești, pui și-o aspirină. Dar ce te faci, că uneori gastrita aia pe care ți-ai făcut-o în liceu te mai zgârâie? Pui și-un dicarbocalm. Poate și-o ranitidină. Și uneori, când algocalminul ăla de ora cinci nu face decât jumătate de treabă, și-un metoclopramid, ceva.
Nu vă spun, într-o zi m-am trezit că scot portfardul și mă uit în el și numai aveam acolo niciun ruj, niciun creion de ochi, numai pastile. Am vrut să fiu femeie și-am ajuns om mare. M-am enervat și l-am aruncat în primul coș de gunoi.
Acum am mai crescut, sunt nițel mai echilibrată (hahahahah), am un portfărdel, mic-mititel, cu un anticearcăn și o singură folie de pastile-n el – tratamentul.
