Povestea cu lupușorul și examenul

E zece jumate seara și Catinca încă se frichinește prin pat fără să adoarmă. Ba un pahar cu apă, ba închide-deschide geamul, ba „mă mănâncă-n fund”. Motivul e altul. Azi, mâine și poimâine sunt evaluările naționale pentru clasa a doua.  Încă nu le-am pătruns cu adevărat rostul, că n-am văzut niciodată rezultate sau adaptări ale curriculei în urma rezultatelor, dar dacă sunt, sunt, asta e. Emoția e alta. O capră de la școală i-a zis că dacă nu ia evaluarea, nu trece clasa. Poate c-aș vrea s-o prind nițel și s-o dau cu capul de bancă în mod repetat, poate nu. Catinca, în schimb, e mai deșteaptă și pune punctul pe i.

– Îmi spui o poveste cu un lupușor la examen?

– Spun, cum nu.

Povestea cu lupușorul la examen

A fost odată ca niciodată un lupușor. Trăia cu părinții, frații și surorile lui într-o peșteră din pădure, nu departe de școală. De curând începuse chiar să meargă singur la școală și toată lumea din familie era tare mândră de el. Colegii lui erau animăluțe de toate felurile: iepurași, pui de vulpe, bursucei, câteva căprioare. Învățătoare era o lupoaică bătrână cu ochelari, care purta mereu o pălărie înflorată.

Într-o dimineață, după ce s-au jucat puțin, învățătoarea le-a spus:

– Hm, hm, vă rog să fiți puțin atenți. O să vorbim puțin despre evaluările de săptămâna asta..

– O să fie greu?

– Ne puneți note?

– Dacă nu luăm examenul nu trecem clasa?

Toți puii erau speriați și o priveau cu ochii mari.

– Nu. A venit doar vremea să vedem cât de bine vă descurcați și dacă ceea ce vă învățăm noi e potrivit pentru voi sau nu. Trebuie doar să fiți liniștiți și relaxați. Nu trecem notele în catalog și nici nu înseamnă că nu treceți clasa dacă nu faceți subiectele.

– Dar mi-e fffrică, a suspinat un iepuraș din prima bancă.

– E normal să-ți fie frică, pentru că e prima dată când dai așa un examen. Dar am să vă rog mâine, înainte să începem, să vă scoateți frica de prin buzunare și s-o puneți bine în penar. După aia trageți fermoarul și îmi dați mie penarele. O să vă țin eu frica până dați evaluarea, pe urmă v-o dau înapoi.

Toți puii au râs.

– Cum să stea, doamnă, frica în penar? a întrebat bursucul.

– Cum arată frica ta? l-a întrebat învățătoarea.

– E un bursuc mic, cu lăbuțele la ochi.

– A mea e un iepuraș cu urechile pe spate!

– A mea e un pui de lup cu coada între picioare, a spus și puiul de lup.

– Foarte bine, a spus învățătoarea. O să vă rog să vă imaginați că aveți în buzunar bursucii cu lăbuțe la ochi, iepurașii cu urechi pe spate și lupii cu coada între picioare, să-i luați de-acolo ca pe niște jucării și să-i puneți în penar. Cum vă simțiți acum?

Toți zâmbeau. Parcă și aerul era mai limpede și mai moale în clasă. Pe urmă și-au scos toți fricile din penar și le-au pus la loc în buzunar, să mai respire și ele și au plecat acasă.

A doua zi, cu cinci minute înainte de evaluare, toți puii de animale se căutau de zor prin buzunare. Puiul de lup a fost primul care și-a găsit frica, a luat-o de coadă, a pus-o în penar și a închis-o acolo. Doamna a strâns toate penarele și le-a pus pe catedră. Lupușorul, relaxat, a rezolvat toate subiectele. Când a terminat, s-a uitat în jurul lui. Toți ceilalți scriau și ei de zor, fără să se gândească la frica din penar. În fața clasei, doamna învățătoare le zâmbea.    

L.E. Că s-a sesizat cineva. Nu, bre, n-aș da pe nimeni cu capul de nimic, da’ uneori numa-mi vine. Pun pariu că și vouă. 

16 comentarii la “Povestea cu lupușorul și examenul

  1. O să-mi pun în bookmark povestea ta. Eu nu dau doi bani pe notele şi evaluările din clasele 1-4, dar fii-mea e foarte emotivă, până la dureri de burtă pe fond de emoţie, şi sper ca anul viitor să-i mai tai din emoţii citindu-i povestea ta 🙂 Baftă multă Catincăi!

    • Mulțumesc! sper să le folosească la amândouă, că din „- cum a fost? – bine.” nici eu nu știu exact cum s-a simțit Catinca.

  2. Minunata povestea! Si eu pun semn de carte la textul asta! Cand va veni momentul ma va ajuta foarte mult. Va multumesc!

  3. O poveste foarte frumoasa. Cu siguranta am sa o salvez, fiindca o sa vina si vremea ei, peste vreo doi. Acum suntem la pregatitoare, dar si aici au fost niste emotii, care au trecut.

    • Mulțumesc. Catinca m-a rugat să-i spun povestea asta în fiecare seară de evaluare, semn că orice încurajare funcționează.

    • Poae că da, poate că nu. Evident că nu. Dar a făcut genul de stricăciune care se face foarte ușor și se repară foarte greu. și m-a enervat că fiică-mea trebuie să sufere din cauza unui cuvânt aruncat aiurea.

      • Doamna draga, scrieti si pe site-ul ministerului. Noi, cadrele didactice, ne-am saturat sa spunem ca sunt inutile aceste evaluari. Nervi si bani consumati inutil, TONE de hartii. Munca voluntara- desi s-a promis, tot nu se plateste si, am accepta si asta, daca le-ar fi de folos copiilor. Foarte frumos ati scris.

  4. La noi povestea cu evaluarile a fost trista. Chiar doamna a fost cea care i-a amenintat ca nu vor trece clasa daca nu obtin punctaj bun.
    Si uite asa s-a lasat cu emotii, nopti agitate, indigestie si lacrimi muuuulte.
    De ce oare trebuie sa speriem in halul asta bietii copii? Nu a fost suficient ca le-au tocat capul in clasa a II-a cu inmultire, impartire si ecuatii? Nu! Trebuie sa ii amenintam ca nu vor trece clasa! Pai cum sa mai indrageasca bietul copil scoala?
    Si ca sa fie toata treaba incheiata, le-au ciopartit si vacanta de vara.

Dă-i un răspuns lui alina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *