M. e medic. Are câteva doctorate, alți medici învață după cărțile lui, iar dacă s-ar duce la toate conferințele la care e chemat în toată lumea nu i-ar ajunge zilele. M. s-a născut în Anglia în 1942. Familia lui nu era cine știe ce înlesnită și mai era și război pe deasupra. Mama lui M. i-a făcut ea singură o jucărie de cârpe, un câine pe nume Robert. Robert are aceeași vârstă cu M. Din păcate, viața a fost ceva mai dură cu el: și-a pierdut amândouă urechile, a fost cârpit de nenumărate ori, și-a pierdut o labă, l-au dus la spital, i-au înlocuit-o și a pierdut-o și pe aia. Cu toate astea, Robert își păstrează ochii vii și hainele pe care i le-a făcut mama lui M. – două rânduri de pantaloni scurți și două jachete tricotate, pe care le poartă unele peste altele. Și fularul de la gât. M. a crescut în război, a trecut prin școli de băieți, a fost căsătorit și are doi copii, a locuit pe două continente, dar a trăit 73 de ani alături de Robert.

T. are 16 ani. Când a venit prima dată la M., în Anglia, avea cinci ani. M. i l-a făcut cadou pe Clifford. Când l-au văzut pe Clifford, atât T., cât și mama ei, D., viitoarea soție a lui M., au căzut de acord că e o vulpe. T. s-a lipit de Clifford instantaneu. Timp de 11 ani T. l-a avut aproape pe Clifford și nu dă semne c-o să-l abandoneze prea curând.

Catinca l-a primit pe Vaska acum doi ani jumătate, când ea avea șase ani. Despre Vaska poate că ați mai citit, dacă nu, vedeți aici, că n-are rost să mă repet. Una peste alta, Catinca fără Vaska nu se poate și nici Vaska fără Catinca. L-am luat cu noi în excursia noastră în Anglia, că nu se făcea altfel.

Catinca, care rezistă ca un catâr la tot ce e nou (nu vrea să călătorească, nu vrea să încerce, nu vrea să cunoască oameni), s-a comportat admirabil în avion, s-a declarat încântată de peisaje (Catincăi nu-i plac peisajele), n-a fost neplăcută când i-a cunoscut pe D. și M.. Când a intrat în camera noastră din casa lor, ochii i-au căzut pe Clifford. S-a luminat toată și a zâmbit. A hotărât imediat că Clifford e motan și le-a pus puțin în încurcătură pe T. și D.. Și l-a însușit fără să întrebe pe nimeni, într-un fel atât de categoric, încât nimeni n-a avut nimic de comentat. S-a culcat cu el în brațe și adormit singură, fără mine, într-o casă străină, lucru nemaivăzut și nemaiauzit. Vaska n-a fost scos în seara aceea din bagaj.

A doua zi Catinca l-a pictat pe Clifford, a mâncat cu el, s-a plimbat cu el prin toată casa și numai când a trebuit să iasă l-a plimbare l-a lăsat din mână. I-a făcut cunoștință în trecere cu un Vaska resemnat și trist, care a rămas mereu pe pat și a urmărit de departe aventura lor. Într-un final, ca un bărbat care-și iubește femeia cu disperare și preferă s-o împartă decât să rămână fără ea, Vaska l-a acceptat pe Clifford și s-a lăsat pictat împreună cu el (dovada e pierdută printre hârtiile noastre acum, dar o s-o prezint imediat ce o găsim). Pasiunea era atât de mare, că până și T. a avut un moment de nesiguranță, când a întrebat-o pe D.:

– Nu-l dăm pe Clifford, nu-i așa?

În timpul acesta, când nu era cu el, Catinca suspina mereu. Dacă o întrebai ce s-a întâmplat, te privea lung pe sub gene și șoptea melancolic:

– Clifford.

Era ruptă de tristețe, pentru că știa că dragostea lor was not meant to be. Suferea pentru că știa că o să plece acasă fără el. Și mai știa că nimic n-o să mai fie la fel, chiar dacă or să se revadă.

Și pentru că știa toate astea, a acceptat la finalul călătoriei să-l primească pe Foxy W.F.(Winter Fox – așa scria pe etichetă, n.r.) Duncan ca înlocuitor temporar al lui Clifford. Săracul Foxy, n-are nicio șansă, e doar o biată victimă colaterală a unei iubiri fulgerătoare care nu-l privește deloc.

Am plecat dimineața devreme din Anglia și n-am avut vreme pentru o despărțire prea lungă. Clifford a rămas dormind, iar Catinca a plecat cu Vaska de mână.

Acum, de o săptămână, Catinca e din nou acasă și doarme noapte de noapte cu Vaska. Tigrului pare că i s-a lungit zâmbetul cusut pe bot și nu se dă nici el dus de lângă ea. Catinca mai vorbește uneori de Clifford, dar privirea ei nu-și pierde sclipirea, nici nu și-o sporește, semn că focul de paie n-a lăsat cicatrici. A lăsat, totuși, urme, pentru că a crescut dragostea Catincăi pentru Vaska și a făcut-o pe T. să-și dea seama cât de mult îl iubește pe Clifford.

Numai Robert, un câine britanic, bătrân și statornic, nu-și face griji. A trecut prin atâtea cu M., că nu se mai îndoiește demult de dragostea lui.

Robert, Vaska, Clifford. Și umbrele lor.