e un guest post. adică mi l-a povestit o colegă și eu scriu ce mi-a zis ea.

Stau în gară la Bacău. Aștept trenul și-ncerc să-mi văd de ale mele. Dar în gară e vânzoleală mare. Se vine, se pleacă, se trece, se freacă podele, se șterg geamuri. Și, în final, se pune covorul roșu pe peron. Pe deasupra mea vâjâie jumătăți de fraze și se aruncă întrebări:

– De ce-au scos covorul roșu?

– Vine trenul regal.

– Ce e aia?

– Cine vine?

– Vine rejele, băi, boule!

– Care rege?

– Nu e regele, e regina!

– Regina a murit, băi!

– Nu a’ bătrână, a’ tânără!

– Nu vine nicio regină, regele vine?

– Vine Cioabă la Bacău?

Până la trenul regal vine trenul de București. Îi las pe oameni cu întrebările în aer și cobor prin pasaj să ajung la linia mea. Plin de coji de semințe, mucuri de țigară, ambalaje și șervețele de hârtie. Nu vă mai descriu, că știți cum e. Pe scări, trei oameni de serviciu au o dilemă:

– Mă, da’ noi cât măturăm aicea?

– Da’ eu de un’ să știu?

– Lasă, zice al treilea, măturăm primele trei scări, că din tren nu se vede mai jos.

Viv la Rumani e son roa, oricare ar fi el.