Ori de câte ori pot, port rochii. E simplu, curat și elegant. Te-mbraci o singură dată. Ai mult mai puțin de asortat. Ai mult mai puțin de gândit dimineața. La întrebarea: și io cu ce [insert cuvânt cu p cu f] mă îmbrac azi? nu trebuie să răspunzi decât o singură dată. La cumpărături am doar două criterii: să aibă buzunare și să nu se calce. Numai că uneori, când sunt rătăcită, îmi fuge ochiul la vreo culoare, vreo tăietură, și mă abat de la principiile mele. Și atunci am grijă să afle toată lumea.

Ieri aveam o rochie frumușică foc, luată-ntr-o doară la niște reduceri, că mi-a luat ochii, că altfel trebuie și călcată, și nici buzunare n-are. Înainte să plec de la birou, m-am dus să-i dau unei colege banii pe mâncare. Am dat banii, am luat restul, m-am dus la baie că aveam drum lung înainte. Numai că, vedeți, n-aveam buzunare și io banii nu-i las din mână. Așa că i-am strecurat ușor în sutien și mi-am văzut de ale mele.

Asta înseamnă că mi-am luat copilul de-o aripă și l-am dus la o treabă. Am parcat mașina la loc cu plată, că e aproape și găsesc locuri și pot să dau trei lei. Ăăăăă, da, dacă-i am, că portofelul e, normal, la birou.

– Aveți cu ce plăti, doamnă? mă întreabă omul cu parcarea după ce m-a așteptat să caut mărunțiș prin tot rucsacul și prin toată mașina.

– Mami, întârziem, miaună și Catinca din spate.

Locul era bun, timpul trecea, lumea se aduna.

– Normal, am tot timpul la mine bani de rezervă, zic, închid ochii ca să nu-l văd și scot zece lei dintre țâțe.

Dar rochia, rochia e foarte frumoasă.