Nu-s nici două luni de când am operat-o, pardon, de când i-am făcut harcea ovarele. Arată tot ca Șm, dar e altă pisică. De când nu mai are funcția sexuală, s-a transformat într-o fată bătrână, într-o vecină-gospodină. Aș zice pensionară, dar mă gândesc că monitorizează Antena 3 tot netul pe cuvinte și mi-o iau. E plină de toane, e plângăcioasă, curioasă, băgăcioasă, supărăcioasă, suspicioasă, panicoasă, oasă, oasă, oasă de nu te mai înțelegi cu ea.

În primul rând că ți se bagă-n suflet de parcă ar vrea s-o iei de nevastă atunci, pe loc. Până la operație, adormea pe-un colț de pat, cât să ne păcălească și să credem că-i cuminte, abia după ce ne culcam și noi începea circul. Acum nici nu-i mai pasă, se culcă direct sub nasul nostru și n-o deranjează deloc să ne bage coada-n vreo nară, la o adică. Și când mergi, nu ți se mai bagă printre picioare, se izbește de tine de-a dreptul și miaună, miaună „uită-te la mine, n-auzi!!!”. Când te-așezi undeva, nu se mai pune lângă tine, ci pe tine, să se asigure că știi că e acolo.

Și se bagă, se bagă peste tot. Înainte, treacă-meargă, se putea uita și din mers în dulap, acum nu. E ușa trasă un centimetru, e loc de băgat capul. A rămas un sertar neînchis complet, e suficient loc cât să se bage în el cu totul. Și când vrea ea să vadă ne-a-pă-rat ce se întâmplă undeva, e ca șoferii ăia care mai găsesc ei un loc să se bage în dreapta ta când vrei să faci stânga, și-ți iau și vizibilitatea, și fața, și tot. Vreau să iau ceva care a căzut după noptieră, e și ea acolo și-mi suflă-n ceafă, ba chiar mă dă puțin la o parte să vadă mai bine. Dacă vreau să iau o bluză din dulap, nu mai stă să se uite de pe pat, e chiar pe raftul unde trebuie să umblu eu. Și nici cu ușile închise nu mai am încredere, că ne miaună și ne ceartă până i le deschidem. Ca să vadă ea ce-i acolo.

Pe urmă, a început să ne vâneze prin casă. O făcea și înainte, da, dar ca la Stan și Bran, sărea ca să zică și ea că sare și rămânea cu ghearele-n aer, ori de toantă, ori că nu-ndrăznea. Acum, jap, cum treci pe lângă ea, cum te-nhață – gheare și dinți. Nu contează ce-ai pe tine, picioarele tale sunt ale ei. Mă gândeam să-mi fac un tatuaj mic pe un picior, nu mai e nevoie. Am permanent semne pe gambe. Ba e chiar mai bine, că nu-s tot timpul în același loc. Unde mai pui că mă plictiseam naibii de tatuaj și n-aveam ce face cu el, așa îi las pisicii când stângul, când dreptul, sau merg prin casă cu cizmele de cauciuc și nu mai am nimic.

Și cea mai recentă dovadă de sminteală. Șm se pregătește pentru sfârșitul lumii, cred. Am o prietenă bună care glumea (sper) când povesteam că vine sfârșitul lumii anual și mi-a zis că ea are acasă un stoc de conserve, just in case. De-aia când aud de sfârșitul lumii mă gândesc automat la rezerve de mâncare, și invers. Well, într-o zi am venit mai devreme acasă și-am găsit mizerie pe jos. Iar a umblat la pământul de flori, mi-am zis cu mătura în mână. Dar nu era pământ de flori, erau firmituri. Numai că noi nu mai aveam de ce să avem firmituri din alea în casă. Decât dacă… Da. M-am dus ca Hansel și Gretel după dâra maronie până sub canapea unde am găsit: trei brioșe ferfenițite (terminasem brioșele de vreo câteva zile), un papuc desperecheat, un ambalaj de pateu de ficat și un ambalaj de șuncă. Habar n-am când le-a șutit din bucătărie. Și n-am idee ce voia să facă cu papucul de casă. Dar sigur avea un plan de supraviețuire, ceva, și erau importante, pentru că s-a luptat cu mine când i le-am luat.

Șmîulică, eu ovarele la loc nu mai am cum să ți le pun. Dar zic să ai grijă cum te porți în casa asta. Catinca e oricând dispusă să te dea pe o șopârlă, iar eu n-o să mă mai opun multă vreme.

și te ajută să citești mai bine. la o adică, îți citește chiar ea.