Taksi, Madam!

Tare-mi place la Istanbul. Tare, tare. Că-i orașul, că-i istoria, că-i povestea, că-s oamenii, că-s mirosurile și mâncarea, nu contează.

La ieșirea din aeroport am zis să mă uit și eu la ce hotel stau și cum se-ajunge-acolo. M-a văzut un băiat de la un ghișeu și-a strigat după mine:

– Taksi, madam?

– Hai să vedem.

– Madam, yor hotel iz here. You ar here. Not on the map. 60 euros.

Sictir. La mine pe hârtie zice că nu-i mai mult de 20 de dolari. Zâmbesc și-l las în pace. Nici măcar nu mă cheamă înapoi. Măi, măi, măi.

În fața aeroportului, taxiuri câte vrei. Mă ia în primire unul mai bătrâior.

–  Taksi, madam?

– Da, bre, taxi. Îi arăt unde mă duc și cât vreau să dau, el zice:

– Moment. Și-l aduce pe vorbitorul de engleză. Reiau povestea.

– Ok. Zice vorbitorul. Ok. Zice și taximetristul.

Alo, da’ ce facem, nu ne târguim și noi nițel, așa, de bun venit??

În fine, ne urcăm în mașină, eu, șoferul și încă un taximetrist care își terminase tura. Lipa, lipa, ne târâm prin trafic. La cinci secunde, șoferul oftează adânc. Colegul lui se-ntoarce spre mine cu un pachet de țigări.

– Sigaret?

Peste mâna lui, pe geam se vede semnul de no smoking. Așa, bre, ăsta-i Stanbulul!

– No, zic.

– Broblem? mă-ntrebă.

– No.

– Broblem, broblem! se bagă șoferul și-i arde una peste mână: Bâldâbâc cikiș bacșiș serai broblem.

­­– No broblem! țipă colegul și arată spre mine.

– Broblem! se-nfige iar șoferul și termină discuția.

Liniște, după care încep iar. Își arată unul altuia ghiulurile, fac schimb și le probează și râd încetișor. Bairam misafir sarma caddesi pamuk giugiuk laleli blablabla. Râd.

Șoferul oftează:

– Istanbul trafik madam, of, of of.

Nu-i place deloc. Strada mare ucide spiritul oricărui șofer de taxi din Istanbul. Dacă-i liber, bagă tare, se duce drept înainte, nu-l deranjează nimeni, nu-i deloc distractiv. Dacă-i aglomerat, ca acum, tre să stea pe banda lui că oricum n-are de ce să se bage peste altul, e plictisitor ca naiba.

Ne târâm mai departe prin ceață. Parcă, parcă se mișcă ceva. Șoferul prinde suflet și forțează accelerația. Ca norocul, trebuie să schimbe și banda. Trebuie să facă o dreaptă, și-o face elegant, de pe banda a patra, normal. Semnal ioc, claxon buyuk. Și apoi se-ntâmplă: șoferul meu schimbă banda și e cumva perpendicular pe două benzi. Îl claxonează juma de stradă. Tot din spate vine o ambulanță furioasă. Brusc, toată lumea prinde viață. Un șofer din spate încearcă să ne ocolească prin stânga și intră în unul care în loc să lase să treacă ambulanța accelerează. Bum. Șoferul meu continuă spre dreapta neabătut.

– Istanbul trafik, madam, of of of, many stres.

Și întră în lumea lui, pe străduțe. Viteză, nene, viteză. Și-așa am frecat-o prea mult pe strada mare. Dacă vine unul din față, nu-i nimic, dăm noi în spate. Dacă ne vine și nouă unul din spate când dăm cu spatele, nu-i nimic, dă ăla din față cu spatele. Cred că taximetriștii din Istanbul au probă de mers cu spatele la permis. A, și de evitat pietoni la mustață. În timp ce se distrează de minune, șoferul ridică mâinile deasupra capului și-mi spune:

– Hotel, madam, kilometer.

Kilometer, da, dar ce? Sau câți? Dar n-apuc să-l întreb, că frânează brusc:

– Hotel, madam.

Cred c-a fost cel mai rapid kilometru din viața mea. Și una dintre cele mai bune curse, după aia în care m-a hijackat (??) un șofer și în loc să mă ducă 1 km până la stația de autobuz, m-a dus de la Budva la Kotor de-am crezut că o să mă vândă la bordel.

Un comentariu la “Taksi, Madam!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *