Eu dau cu bâta-n baltă cum clipesc. Chiar și cu ochii închiși. Aruncare pe spate. Dată cu boltă. Bâta nimerește de fiecare dată. Și uneori lovește două-trei ținte în același timp. Sunt Croitorașul cel Viteaz al datului cu bâta-n baltă.

Azi dimineață, la radio, aud o reclamă la ceva cu gust răcoritor și-mi aduc aminte.

Era acum mulți ani, pe vremea când încă fumam țigările mele. Eram pe o terasă de fițe hipsterești cu un prieten pe care nu-l mai văzusem de vreo zece-unșpe ani. Duceam o conversație plăcută, pornită de la întrebarea: și, ce-ai mai făcut de când am vrut să te calc cu mașina? și ne dădeam ușor-ușor seama că vârsta ne-a făcut oameni de înțeles, aproape amabili. Pe la a doua sticlă de roze apare o domniță îmbrăcată într-un fel de folie de aluminiu care distrăgea atenția oamenilor de la scopul ei real:

– Bună seara, văd că fumați.

Vezi bine, chiar fumam.

– Ce-ați spune să încercați un tip nou de țigări, cu gust răcoritor?

Bâta a sărit singură. Știu că acuma circulă niște meme despre caracterul omului care se vede după cum tratează chelnerii – vezi doamne, pe cei care ne servesc, în general, dar uneori e prea ușor și nu poți să taci.

– Cum adică, răcoritor? am întrebat zâmbind.

– Răcoritor, a răspuns ea serios.

– E mentolat? i-am trimis ceva de care să se agațe.

– Nu, răcoritor.

M-am uitat la amicul meu, el s-a uitat la mine. Privirea lui nu spunea nimic concret, așa că am continuat.

– E cu eucalipt?

– Nu, e răcoritor.

– Bine, bine, dar în ce fel e răcoritor? Inhalezi și e rece?

– E răcoritor.

– Dumneavoastră ați fumat?

– Nu.

Aici mingea era așa de bine așezată în terenul meu, încât mi-am rupt o unghie pe sub bancă să n-o las pe fată fără cap. M-am întors la gustul răcoritor.

– Eu aș lua un pachet, dar nu m-ați convins, i-am zis. N-am înțeles cum e cu gustul răcoritor care nu e mentolat. Dar poate vorbiți cu amicul meu care se pricepe foarte bine la cuvinte. E și copywriter, v-ar putea scrie un text mai bun.

Domnișoara și-a luat răcoritoarele și-a plecat. Peste masă, amicul meu își ștergea ochelarii.

– Știi cine a scris textul ăsta?

– Zi.

– Eu.

(discuția care a continuat a fost mult mai interesantă, despre clienți și ce cer ei, ședințe de cinci ore în jurul unui singur cuvânt, încăpățânare și întâlnit la mijloc. o lecție tare bună)