– Ce faceți, veniți la noi la un iepure și-o sarma?

– Noi suntem în drum spre Galați. Da’ haideți și voi, că de-atâta vreme vă lăudați că veniți.

Asta-i treabă veche, de când ne-am hotărât să facem city-break-uri în orașe în care n-am mai fost niciunul niciodată (când le vom termina, vom duce ideea mai departe către orașe de tip Mizil, Fetești, Făurei și Tecuci. Și Țăndărei). Ionuț a fost o singură dată cu treabă la Brăila, a zis că nu-i urât și am făcut acolo un 1 Mai agreabil, cu care nu ne-am abținut și ne-am lăudat acestor buni prieteni, a căror singură problemă e că sunt din Galați. Se pare că între Galați și Brăila e un război vechi, cam ca între Capulet și Montague și n-ai ce-i face, dacă ai intrat în horă, trebuie să joci.

Mă rog, în trei secunde ne-am hotărât că mergem la Galați, am mai făcut nițel mișto de ei că poate dormim, totuși, la Brăila că acolo au Carrefour, am aruncat niște boarfe într-o traistă și-am plecat, fără să bănuim nimic de crunta răzbunare care ne aștepta la Galați.

Pe drum, hi hi hi, hahaha, de ce i-o fi zis Însurăței la Însurăței, hi hi hi, hahaha, ia fă o poză să-i arăți lui Noni că indicatorul arată spre Brăila, nu spre Galați, hi hi hi hahaha, ia uite aici, vezi că întrăm în Viziru de Brăila, ia vezi ce stradă au ăștia aici, Strada Conților de Roma. Ia, că au și castel, poate plecăm mâine mai devreme și facem un ocol pe-aici. Ce chestie, ce-o fi asta, Conții de Roma, sună așa, ca o poveste cu mistere.

Lăsați Conții de Roma, am ajuns la Galați și am căzut fix în capcana bine așternută cu slănină, ghiudem și babic de prietenii noștri, împreună cu toată familia lor.

– Vedeți că afară mai e niște vin, ne-a mai zis tatăl lui Noni înainte să plece la culcare.

– Și mai scoate și niște apă împinsă din cămară înainte să pleci. Dacă n-aveți idee, apa împinsă e apă minerală, chestie de care n-am mai auzit în toată Moldova, nici măcar la Brăila.

N-o mai lungesc. Peste câteva ore îmi doream să nu fi adus aminte niciodată de Brăila, să nu fi fost acolo, chiar. Taximetristul care ne-a dus înapoi la hotel a fost drăguț cu mine, a oprit în mijlocul unei intersecții ca eu să pot deschide ușa și să…știți voi. Cei de la hotel fuseseră destul de drăguți ca să pună baia drept în fața patului, ca să ajung repede. Și au fost și mai drăguți să ne lase să stăm peste ora de plecare, ceea ce a grăbit recuperarea mea spectaculoasă. Faptul că am putut să mă îmbrac și să mă plimb și pe urmă chiar să mănânc după masacru a fost o victorie personală cu care o să mă mândresc multă vreme.

Atâta-mi pare rău, că ne-am întors pe întuneric și n-am mai trecut pe la Conții de Roma. Dar am găsit câte ceva despre ei și chiar vă rog să citiți, pentru că e o poveste de pe vremea când viața era mult mai frumoasă:

„Conţii de Roma mai cunoscuţi fiind Camil I, Camil al doilea, Petru I şi Petru al doilea de Roma, proveneau dintr-o familie grecească din Insula Zante, strămoşul acestora fiind nu numai un intelectual cunoscut în insulă, dar şi un om de mare iniţiativă care a reuşit să se îmbogăţească şi să-şi cumpere titlul de conte de la un italian, nobil, de viţă veche, scăpătat. Acesta sau urmaşul lui vine în }ara Românească, probabil cu primii fanarioţi, înrudindu-se mai apoi cu Mavrocordaţii, cu Calimachii, cu Mavromihalii, Caragea, Hrisoverghi, iar mai târziu, la confluenţa cu boierii pământeni, s-au înrudit cu Bibeştii, Ghiculeştii, Sturdzeştii etc… Petru al doilea de Roma este scriitorul care şi-a tipărit romanul Les pecheurs du Danube, la o editură din Iaşi.
Acest conte de Roma s-a născut la Viziru, în judeţul Brăila, unde primul conte de Roma cumpărase o moşie. Conacul la care a copilărit Petru al doilea era deseori vizitat de Vogorizi, de Ipsilanţi, dar şi de lumea nobilimii tradiţionale, de felul Bibeştilor, Ştirbeylor, Cantacuzinilor… Vânătorile pe care familia de Roma le organiza în pădurile de salcâmi din jurul Vizirului, se continuau cu cele organizate de familia Ştirbey, care avea conacul la Berteştii de Jos şi a cărei moşie se întindea în Insula Mică a Brăilei până aproape de fruntariile dobrogene. La o astfel de vânătoare ar fi participat ca invitat al lui George Bibescu şi al Martei Bibescu, şi autorul Micului Prinţ, Antoine de Saint-Exupéry (ipotetic, anul 1935), amfitrioană fiind Marina Ştirbey, care era ea însăşi femeie aviator, la Berteşti amenajându-şi şi un aerodrom, învecinat cu izlazul satului. Este interesant de ştiut că în secolul al 19-lea, în frumoasa clădire a conacului de la Viziru exista şi o sală de teatru pentru invitaţii familiei. Aici a dat reprezentaţii şi celebra actriţă Sarah Bernard.
Talentul literar Petru de Roma l-a moştenit pe linie paternă de la unul dintre înaintaşii săi, fiind cunoscut în Insula Zante ca un creator de poeme ocazionale. Ciudată a fost în cele din urmă viaţa familiei de Roma! Moşia de la Viziru a fost pierdută ca urmare a unor datorii neonorate. Bătrânul Camil al doilea de Roma se retrăsese de necaz pe rămăşiţa de pământ din Balta Brăilei, trăind printre pescarii şi geambaşii care negustoreau, din câmpie spre bălţile Dunării şi munţii dobrogeni. Ai lui l-au găsit mort pe o pomoştea din lut, papură şi stuf, un fel de ridicătură făcută de mâna omului pentru supravegherea uneltelor de pescuit în aşteptarea mişcării peştelui. Petru al doilea de Roma a murit prin ^50. Pe supravieţuitoarea conţilor de Roma, Orsola, autorul acestei prezentări a cunoscut-o. Orsola a vândut casa din strada Turca (numită mai târziu – Orientului) către două familii brăilene. Nu se ştie prin ce minune casa respectivă a scăpat de naţionalizarea din iunie 1948. Tuşa Frosa, servitoarea casei de Roma, mai trăia încă la data vânzării ultimului imobil din averea conţilor. Documentele care mi-au fost încredinţate de contesa Orsola, conţin acest jurnal, un ferpar la moartea unui membru al familiei (unde pe o coală A4, apar foarte multe nume din nobilimea română) şi un contract editorial cu o editură din Iaşi. Manuscrisele inedite ale contelui-scriitor, Petru de Roma, au fost predate Arhivelor de Stat Brăila, la un loc cu o peliculă filmată conţinând piesele de teatru jucate ale acestuia, în sala special amenajată.”

Tot articolul e aici, în România literară.