Luni, prima zi de școală, prima zi de birou pentru mine. Pentru Ionuț a fost săptămâna trecută, dar n-ai zice la cât de vioi pare dimineața.
Firesc, azi noapte am făcut iar tumbe printre dormitoare, să ne facem trezirea mai grea. În fine, ne rostogolim din pat, ne spălăm, ne împachetăm, reușim să ieșim din casă (cumva) la timp.
La ieșire, mai găsim ceva de luat din casă și ne înșirăm pe tot palierul: Ionuț înăuntru, eu și Catinca pe-afară. Coboară o fată:
– Bună dimineața, ne salută ca o veveriță.
Îmi trec prin cap toate variantele și răspund hotărât:
– Bună seara.
Fata râde, Catinca râde, mă prind și râd și eu. Coborâm în șir indian. La ieșirea din bloc, fata e jos cu niște colegi.
– Bună dimineața, îl salută și pe Ionuț.
– Bună seara, răspunde el netulburat.
Doamne-ajută.
Nu știu cum e la voi, dar la mine noaptea de duminică spre luni e cea mai proastă noapte. Cu adormit târziu, cu dormit prost, cu coșmaruri, cu de toate.
nu-i tot timpul așa de rău. dar când se termină vacanța aia dulce, atunci e nasol de tot. oricum, duminică după amiaza am declarat-o de multă vreme cea mai scârboasă bucată a săptămânii.