Eu am terminat limbi străine și nu mi-e rușine să recunosc. Aritmetica pune uneori probleme, deși, altfel, mai pot să rezolv niște exerciții de algebră și de geometrie de-a șasea. Logica de bază e mai misterioasă decât o femeie dintr-un tablou medieval, dar, hei, am reușit să ajung la jumatea vieții (nu chiar, în fiecare an o mai împing nițel) și să aduc un copil până la vârsta de 13 ani fără daune majore. Nu contează că i-am stricat viața, nimeni nu mai e sănătos la cap în ziua de azi, dar încă are două mâini, două picioare, ochii de la naștere, acuma îi îndreptăm și dinții, e ok.

Acum foarte mulți ani, când mi-am luat aragazul (pfoai, iaca are 20 de ani), am avut o întâmplare puțin ciudată, în sensul că l-am luat din magazin cu o garanție de doi ani, dar pe hârtii, când mi l-au adus acasă, scria 24 de luni. M-am gândit ce m-am gândit, dar până la urmă n-am mai răbdat și i-am sunat să le cer socolteală. Era într-o sâmbătă – eu țin minte o mulțime de detalii aparent inutile, dar cu care pot să arunc în aer niște conversații – făceam meditații la engleză cu o fată de-a cincea care acum cred că are copii mărișori și i-am zis:

– Stai, că nu mă pot concentra. Și i-am sunat. Mare noroc am avut că nu mi-a răspuns nimeni, că nu mi-am dat seama decât mai târziu, când i-am povestit indignată bărbatului de-acasă cum am fost trasă pe sfoară, ce prostie era să fac. Sigur, acuma tot sistemul ăsta te și amețește, adică ziua are 24 de ore, anul 12 luni, naiba să-i mai înțeleagă. În fine.

Tot din perioada aia mi se trage renumele c-aș trișa la canastă, dar sunt mai înțeleaptă acum, prefer să creadă lumea că trișez decât că nu știu să număr și să adun. Asta e, v-am zis, încă n-am apărut la știri și nici măcar la Darwin Honorable Mentions, deci e cât de cât în regulă.

Vineri seara m-am oprit cu o colegă la un mall. Voiam să iau ceva de mâncare, dar să luăm și pulsul vieții în vremea COVIDului, că, printre altele, asta e treaba noastră.

Am intrat la Carrefour sa vedem ce-a mai ramas. Am luat o sticlă de ulei și patru flacoane mici c-un soi de spray dezinfectant și m-am dus cu ele la casa de self-service. Și-am reușit să scanez totul complet aiurea, patru sticle de ulei și un flacon de dezinfectant, în total cu vreo 25 de lei mai ieftin decât făcea. M-am prins că făceam totul pe dos numai când n-am putut să plătesc pentru că tot îmi cerea să mai scanez ceva. Well, am reușit s-o fac pe supervizoare să se uite urât la mine, dar am făcut eu și altele, nu asta-i problema. Problema e că nu știu de câte ori am mai furat de la Carrefour până acuma fără să mă prind, că eu numai la self service merg ca să evit să vorbesc cu casierele, iar de luat iau câte un căruț plin cu prostii de fiecare dată.

Mai bine trec pe acolo și le dau niște bani și gata.