Unde-i multă deșteptăciune e și multă prostie, dar unde e numai prostie, atunci e prostie la dublu.

Poate n-ați înțeles, dar nu-i nimic, după 30 de zile de izlolare am început să mă exprim mai mult prin semne, nu-i vina voastră.

Ca să nu uităm de unde am plecat, cum am spus acum ceva vreme, câinele meu e un model mai vechi, trebuie scos afară de două ori pe zi. A venit virusache peste noi, domnul preș a zis că-i urgență, domnii ceilalți au zis că gata cu distracția, toată lumea la scara lui, nu mai iese nimeni decât dacă trebe și numai cu hârtie la mână.

Io ies de două ori pe zi că trebe și o dată pe săptămână-mi fac de cap și mă duc peste drum, la Mega. Când merg la Mega îmi fac hârtie, eu o scriu, eu o aprob, păcat că mi-am lăsat la birou ștampila cu numele, c-o puneam și pe aia. Nedumerirea mea a fost mereu legată de scosul câinelui, dar, iată, după trei săptămâni m-am lămurit.

Ieri dimineață, ora 7:30, puțină lume pe stradă, în mare parte pensionari, conform legii. Conform legii lui Murphy. Eu și cu Vuple facem tura regulamentară de bloc după care poate și ea să se golească, eu strâng, evident unde suntem n-avem coș de gunoi, ne strecurăm printre blocuri să ieșim la bulevard unde e și civilizație și poți arunca ceva altfel decât pe jos. Vuple se ia în gură cu un husky, ceea ce atrage atenția unor domni de la poliția locală, care se îndreaptă zâmbind spre noi.

Domnii, amabili, sunt un cuplu tip Don Quijote & Sancho Panza, doar că invers. Sancho pare șef, el pune întrebările, el poartă masca și mănușile. Don Quijote e doar tânăr și-i sclipesc ochii.

– Bună ziua, zice Sancho cu agenda și pixul în mână, buletinul dumneavoastră.

Cuminte ca Scufița Roșie, scot buletinul și i-l prezint. Culmea, și semăn cu poza.

– Ce faceți?

– Am scos câinele, răspund, și ridic punga cu ce-a scos câinele din el.

– Declarație aveți?

– ………………….

– Aveți declarație?

– Nu, îmi fac curaj, dar am câinele.

– Arătați-mi declarația că plimbați câinele.

– Domnule, m-am gândit că obiectul muncii e suficient, am 645 de declarații de mers la cumpărături, dar pentru câine nu am declarație.

Și scot 645 de declarații, inclusiv adeverința de la birou.

– Da, zice Sancho sfătos, în timp ce-și dă masca jos și trage din țigară, dar aveți acolo, la punctul 5, activități bla bla bla, nevoile animalelor de companie. Trebuie să aveți declarație și să bifați punctul 5.

– Aia e, n-am. Am greșit, facem ce trebuie.

– Datele din buletin.

Eu țin buletinul, Don Quijote i le citește. Sancho vorbește cu o voce blondă să afle dacă nu cumva sunt și fugită din izolare. În timp ce așteptăm, prin stația lui DQ se aude: „e în viață, dar refuză internarea”. ‘Ai de capu meu ce văd și aud și oamenii ăștia în fiecare zi. Până mă caută centralista pe liste, întreb și eu:

– Cât e amenda?

Sancho mai trage din țigară, DQ își dă ochii peste cap și-mi șoptesc amândoi cu milă:

– O mie de lei.

– Pfff.

– Chiar renunțați așa ușor la o mie de lei? mă-ntreabă Sancho.

– Nu mi-e ușor, dar dacă am greșit, asta e, ce să fac, să mă cert cu voi?

Centralista încă mă caută. Vuple s-a învârtit de vreo trei ori în jurul lui DQ, care râde, împachetat ca o mumie. Din sens opus apare un domn cu o vârstă incertă, poate să aibă oriunde între 60 și 100 de ani și le zice plin de solicitudine polițiștilor:

– Bună ziua, vreți declarația? Uitați declarația, am declarație. Și scoate o foaie pe care le-o flutură în față.

– Mergeți, mergeți, zice DQ, în timp ce ochii mei se fac ca la marmosetele alea exoftalmice.

– Dar dumneavoastră ce faceți, ce lucrați? mă mai întreabă și Sancho.

Le arăt hârtia de la birou și le zic, aproape cu ciudă:

– COVID 19, aia fac, din 26 februarie numai pe COVID 19 lucrez.

Între timp a ieșit și verdictul – nu-s nici carantinată, nici izolată, da-mi trebuie declarație că plimb câinele în timp ce plimb câinele.

– O să vedem acuma, zice Sancho sfătos, poate primiți doar un avertisment. O să vă vină procesul verbal prin poștă. Puteți face și contestație, la o adică.

Și-atunci îi zic și eu, că tot nu mai am ce pierde:

– Știți că v-am zis că lucrez pe COVID? Tot facem ghiduri și recomandări de protecție. Dacă puteți, purtați masca peste gură și nas, tot timpul. O mască vă ține cam 90 de minute. Dacă o scoateți sau o atingeți, nu vă mai protejează. Și nu fumați, chiar și cu mănuși, că tot înseamnă că vă atingeți fața. Plus că, din ce-mi aduc aminte de când fumam, izul ăla de cauciuc lasă un gust groaznic.

Sancho zâmbește, mă salută, iar eu aștept procesul verbal ca pisica lui Schrodinger: până vine am luat sau n-am luat amendă.

In conclusion, darling, let me repeat: da, îți trebuie declarație că plimbi câinele, chiar dacă pare absurd și când te întâlnești cu poliția te afli cu animalul într-o mână și punga de rahat în cealaltă.