Știți visele alea când ești călare pe delfin. Sau zbori. Sau cânți foarte  bine, deși altfel ești vai mama ta. 

Ale mele sunt că un delfin e călare pe mine, if you catch my drift, că îl spânzur pe tata, că zbor, dar îi musai să fiu în siguranță și trebuie să urmez linia pământului, altfel cad, că o înjunghii pe mama dar n-o omor și sunt supărată că ea nu mai vorbește cu mine după aia. Că o las pe Catinca să călărească un rinocer și pe urmă, când dispar din vedere, fug disperată după ei convinsă că rinocerul a omorât-o și transpir și plâng, vinovată de moarte. 

Pe astea o prietenă cunoscătoare le numește „vise de Cipralex”. Cipralex-ul e medicamentul nostru pentru depresie. Se pare că îți potențează niște vise ciudate. Sau ți le aduce dacă nu le aveai, dar nu neapărat. Dar mie îmi place cum sună. Categoria e foarte bună. „Vise de Cipralex”. Adică nu ești tocmai nebun, numai puțin ciudat. 

Ei bine, azi noapte n-am dormit foarte bine. Eram mereu între somn și nesomn și între un vis cu Andreea Marin și unul cu mine dormind sub un arțar care s-a scuturat tot dintr-o dată și apoi unul cu plimbare aiurea pe străzi cu case vechi, am visat că aș scrie o carte, dar nu eram foarte sigură de titlu:

1. Cum să-ți antrenezi ficatul pentru Sărbători

2. Nu fi gâscă: nu-ți fă ficatul pate de Crăciun

3. De la Crăciun la Bobotează: 12 zile de retoxifiere de succes. 

Încă nu m-am hotărât, deși în fiecare caz ar fi o carte bazată pe fapte reale.