N-am găsit un titlu mai cuprinzător, dar nici n-am căutat prea mult. Și l-am lăsat așa pentru că „zile de ce mama dracului” sună ca o traducere de Irina Margareta Nistor și pentru că „zile de ce p&*^a mă-sii” nu zice nimeni niciodată în limba română. Case settled – ca să fiu și mai enervantă.

Marți dimineață am lăsat copilul la școală și pe urmă m-am alăturat prin ploaie convoiului funebru de mașini. Mergeam așa de încet, încât am avut vreme să-mi pun la punct toate gândurile și să ies pe plus cu viața. Fericită că nu e tocmai rău, m-am mișcat puțin în scaun, prilej cu care am constatat că mă doare stomacul. Acuma, când mă doare stomacul, eu îmi aduc aminte mereu de mama care, în încercarea de a-și da seama ce am, întreba: – Te doare sau te ustură?

„Mă doare, mamă dragă”,  i-am răspuns și acum în gând. De obicei nu-i dau importanță. Toamna și primăvara mă mai supără câteodată o gastrită atent construită în timpul liceului și consolidată în facultate. Niciodată suficient cât să-mi aduc aminte de dureri a doua zi.

Am încercat să mă așez mai bine în scaun și cu asta am declanșat haosul. Durerea îmi tăia respirația, mâinile îmi tremurau pe volan, transpiram rece. La radio vorbeau despre femei însărcinate și centuri și m-am deshămat și eu. Am putut să respir cam un minut, pe urmă am luat-o de la capăt.

„Ah, Haș Pylori, tu-ți gâții tăi, cum te-ai găsit tu să-ți faci cuib tocmai la mine”. Aproape că-i recitam înjurături în versuri, dar tot nu mi-am calmat durerea. La birou n-am făcut decât să înhaț două pastile și să-mi dau seama că nu pot sta în nicio poziție fără să mă schimonosesc de durere. Am ajuns să spun ca babele, „maică, așa ceva eu n-am trăit niciodată”. Ce-i drept, nici 40 de ani n-am avut niciodată.

Așa că mi-am luat boarfele și m-am târât înapoi spre mașină, să mă duc să cad la mine acasă. Alte gânduri: O să fiu în stare să conduc? Alte amintiri: atacuri de panică în taxiuri în drum spre casă, când mi-era rău. Slavădomnului că s-a terminat cu atacurile de panică, altfel eram paralizată-n drum. Alte senzații: aș mânca niște prune din geantă. Pentru că, da, aveam prune la mine. Nu fi proastă, nu-s spălate. Dar vreau, la naiba! Na, mănâncă, toată lumea știe că prunele nespălate fac minuni la gastrită. Și-am mâncat. Una, pe urmă rapid două-trei-patru-cinci-șase, toată punga de prune. Erau dulci-acrișoare și fiecare mușcătură parcă-mi dădea o palmă peste față și mă mai trezea puțin. Ce putea să mi se mai întâmple? Să rămân chircită peste volan și să nu mai pot ieși din mașină? Mofturi. Să vomit de durere? Aveam punga pe genunchi.

Am ajuns acasă. Am reușit să ies din haine fără să mă mișc prea mult. M-am așezat în pat cu genunchii la gură. Era ora 11. Am adormit. M-am trezit cinci ore mai târziu, la patru după amiaza. WTF? WTF? Dar măcar eram (aproape) ca nouă, în formă pentru ședința cu părinții. La nouă seara eram din nou în pat cu Catinca, la nouă jumate dormeam.

De două zile mă trezesc mai devreme și mănânc două felii de pâine prăjită cu unt. No more cafia pe stomacul gol. No more nimic pe stomacul gol. Și, până la urmă, după ce-ai mâncat ceva, altfel ai răbdare și cu copilul care nu vrea nimic de la prima oră.

atitudine necorespunzătoare față de gazdă (de aici)