Am deschis ochii la cinci. I-am închis la loc și aia a fost. Când m-am trezit la șase, era cam lumină afară. Știam eu că de azi crește ziua, dar nici chiar așa. Era lumină pentru că era șapte jumate, nu șase. Am sărit din pat. Am sărit-o și pe Catinca din pat. Am sărit mâncarea din frigider și hainele din dulap.

Catinca, după modelul ei: leorb, leorb. Dacă vine vreodată sfârșitul lumii și Catinca n-a terminat de mâncat, sfârșitul lumii va trebui să aștepte. La fel și cu pusul ștrampilor. Și spălatul pe dinți. Și încălțatul. În general, cred că sunt în siguranță. Cât o fi Catinca la mine acasă, sfârșitul lumii n-are nicio șansă.

Pe la jumătatea îmbrăcatului (echivalentul a două ere geologice de la momentul trezirii), Catinca scoate primele cuvinte:

– M-ai trezit când era somnul mai bun.

– Zău, da’ ce era așa bun la el atunci?

– Dormeam. E suficient.

E timpul pentru vacanță. Când o să ne trezim toți la șase în fiecare zi. Catinca prima.