Intamplarea

Duminica. Pun geanta pe umar, plec cu Catinca la Cora. Trebuie sa mai iau niste rechizite – n-au trecut decat doua saptamani de cand a inceput scoala, unde va grabiti asa – si Catinca vrea neaparat sa se uite prin Norielul de-acolo. Dau un ochi in geanta, bani, cheie – opa, portofelul. Ma intorc, iau si portofelul cu acte, acu am de toate.

La Cora nu pierdem vremea decat la casa, unde doamna reuseste sa scoata ce-i mai bun din mine. 20 de minute in magazin contra 30 de minute de stat la casa. Plus litrul si jumatate de ceai baut ca sa-mi linisteasca gatul si mucii. Plus ultima saptamana, care ar fi avut nevoie de un sfarsit mai bun.

– Catinca, punem si noi la loto?

– Daaaaa, sa castigaaaaam.

– Bine, dar inainte hai la baie, ca tot ceaiul meu vrea sa iasa.

O las plantata in carut si intru, pun geanta in cui, un cui al dracului de sus, rezolv si ies repede sa nu m-astepte copila. In fata usii, dever mare, ma strecor, drum bun.

– Hai la loto sa castigam milioane si milioane.

– Care-i numarul tau norocos?

– Da’ al tau?

– Pfff, ce coada. Hai acasa.

– Nu mai castigam?

– Data viitoare. Hai.

Mai facem o oprire pana acasa sa lasam niste cumparaturi la bona, apoi repede acasa,ca iesim la masa in oras.

– Toata lumea gata? Haidem.

– Stati asa, unde-i geanta mea? rimez nonsalant. Hai, sa vedeti prostovanca, am lasat-o in masina.

Mergem. Pe drum, lucrurile incep sa mi se lumineze in cap. Geanta nu e in masina. Geanta e in cuiul din toaleta de la Cora. Accentul nu e pe geanta e in cuiul din toaleta de la Cora, accentul e pe am avut cea mai nsoala saptamana de anul asta and now, this????

La Cora, evident, nimeni n-a vazut nimic. E si-acolo o bulibaseala, nu stie stanga ce face dreapta si nici nu le trece prin cap sa se intrebe unii de altii. La locul faptei, nicio urma. Nici femei de serviciu nu-s pe nicaieri. Simt ca ma apuca o urma de plans. Mint. Nu e o urma de plans, e un val de nervi si plans. Ma caut peste tot fara sa stiu ce caut. A, da, imi caut geanta, am acolo o jumatate de pastila magica care m-ar putea ajuta putin, una din alea care imi fac bine doar ca stiu ca sunt la indemana. Dar, uitasem, nu mai am geanta.

Niste oameni de la paza ne spun ca ar fi camere de filmat, dar ca trebuie sa facem intai plangere la politie, ca sa se poata uita cineva la ele. O tanti de la informatii accepta cu greu sa-mi ia numarul de telefon, in caz ca cineva gaseste geanta zburatacita prin vreo pubela. Mergem la politie, oricum trebuia sa ajung acolo sa vad ce tre’ sa fac cu buletinul et comp. La politie, gol ca duminica. Si infractorii se odihnesc uneori. Politistul de serviciu e amabil, dar ii pasa mai mult de Romanii au talent care e deasupra capului meu decat de mine. Hai, hai, hai, hai, da un telefon si apare un alt politist care vine cu noi la Cora. Vruuum, merg cu masina politiei, iu-huuu. Daca n-as fi asa stresata, l-as pune pe politist sa bage sirena, ca-n Seinfeld.

Omul stie ca vine degeaba, dar vine. E in slujba mea. Normal ca pe camere nu se vede nimic, iar eu imi petrec restul zilei anuland carduri la banci si incercand sa-mi aduc aminte ce era in geanta. Cred ca, undeva, in secret, fiecare femeie isi inchipuie ca e Mary Poppins si se poarta ca atare. Adica inghesuie in geanta cat mai multe porcarii, in speranta ca o sa incapa. Sau le lasa acolo pe veci. Eu am umblat odata vreo luna cu un desfacator de conserve la mine, iar cand l-am gasit uitasem deja de ce era acolo.

Telefonul de la miezul noptii

Treaba cu pierdutul gentii nu e nasoala numai pentru ca trebuie sa refaci o multime de acte si chestii. Dar parca nu mai ai o mana. Unde ai pus ochelarii? In geanta. Unde ai batistele? In geanta. Apa? In geanta. 3 jucarii? In geanta. Orice cauti, prima data te uiti in geanta. O zi intreaga m-am uitat bezmetica dupa geanta, cautand cate ceva. Pe urma, m-am obisnuit cumva cu gandul ca nu mai e. Si n-am crezut in veci ca o sa mai apara. Poate portofelul, aruncat pe undeva. Dar atat.

Pana a sunat telefonul. Spre 12 noaptea. Ca v-am gasit geanta. De fapt, nu eu.. Mama a gasit-o la Cora,era totul imprastiat pe jos, la baie,dar a strans lucrurile si v-am gasit numarul de telefon si…

– Vorbiti serios?

– Da, o geanta portocalie. Aveti talon, permis, buletin…

Imi venea sa rad si sa plang in acelasi timp. Dar nu-mi venea sa cred. Nu, era prea din carti, prea neadevarat.

Geanta mea vine acasa

A urmat un lung sir de pui de teorii ale conspiratiei si de sfaturi. De ce te-a sunat asa tarziu, dupa o zi jumate? Nu stiu. Sa nu te duci singura. De ce? Daca ti se intampla ceva? Daca-ti cere ceva? Daca, daca, daca? Cum? Pai, ii iau femeii niste flori, ii zic multumesc, iau geanta si gata. Chiar asa naiva sunt? Se pare ca da.

Ne-am intalnit intr-o parcare. Femeia mi-a explicat ca si ei i-a fost teama sa se uite pana a venit fiica-sa acasa. Si ca si ea si-a pierdut o geanta si nu i-a mai adus-o nimeni. I-am dat florile, i-am multumit, am luat geanta si-am plecat. Nu stiu daca astepta bani, ca eu nu stiu sa dau bani.

In masina mi-am redescoperit lucrurile, de parca le primeam acum cadou: a doua pereche de ochelari in sase luni, carnetul de notite, portofelul cu tot in el, medicamentele, alte lucruri pe care uitasem ca le am acolo, o carte. Din spetele meu, Catinca se bucura si ea:

– Iti pare bine ca ai gasit-o? Noua ta geanta veche!