Sau de unde vine „te iubesc” repetat până la diabet.

Mai întâi m-am îndrăgostit de călcâiul ei mic și roz, aproape roșu, cu piele netedă și formă de ou. Când l-am văzut, am știut că asta mă înghiontea uneori prin burtă, dar era așa de frumos, încât i-am zis: „te iert.” Apoi i-am văzut unghiile, cele mai frumoase unghii pe care le-am văzut vreodată și nu vorbesc prostii. Erau perfect ovale, simetric ovale, cum vreți voi ovale pe degetele ei mici și subțiri și primul meu gând a fost să mă uit bine la ele, pentru că așa ceva n-am să mai vad niciodată și nici ea nu le va mai avea vreodată atât de frumoase.

Pe urmă m-am uitat la capul și la corpul ei și-mi venea să râd de cât de urâtă era. Mâinile și picioarele nu-i stăteau la un loc, avea pielea creață, când roșie, când galbenă de la icterul cu care se nasc mulți copii, un piept mic și-o burtă mare, cu buric tăiat și pansat. Picioarele, care stăteau mereu îndoite din genunchi, păreau că-i pornesc direct din burtă, cam ca la unele păpuși de pe vremea mea. Cât despre cap…pfff, avea un nas borcănat și era păroasă ca un pui de maimuță. Păr negru și des, avea un vârtej de puf chiar în mijlocul frunții. Și-avea, ca bărbații, păr pe umeri. După ce-au îmbrăcat-o, aducea mai mult a copil. În fine, pe brățara ei scria ca e a mea, ta-su se dusese deja la primărie s-o declare, până la urmă am luat-o acasă că nu era s-o las la spital.

După vreo săptămână s-a mai curățat, pielea i s-a mai netezit, mai deschidea și ochii din când în când și parcă nu mai era așa neobișnuit dimineața să mă trezesc și să văd că e tot acolo și n-a dispărut. Și pe urmă am surprins-o dormind cu o mână în dreptul feței, într-o poziție pe care parca o știam de undeva. Nu-mi spusese nimeni până atunci că eu aș fi dormit așa când eram mică, sau taică-su, deci nu era asta. Am scociorât printre hârtii pân-am dat de niște poze de la ecografii și-atunci mi-a picat fisa. Stătea ca-n pozele din burtă și nu-mi venea să cred. Și semăna cu lucrul ăla din poze, ceva de speriat. Mintea mea nu prea putea să cuprindă treaba asta. Cât a fost la mine în burtă, era, așa, o chestie, un vierme, ceva nedefinit, pozele alea de la ecografii arătau niște muguri de mână cu degete aproape lipite între ele și-o față rotundă pe care nasul era ca o mărgică. În capul meu, copilul era copil abia când vedea lumina soarelui. Câteva zile am tot fost mirată cum semănau pozele lucrului ăluia din burta mea cu copilul meu.

Atunci m-am îndrăgostit de ea cu totul. Nu vorbim de iubit. Vorbim de îndrăgosteală. Stăteam și mă uitam la ea prostită când dormea și nu-mi puteam lua ochii de la mâinile ei (mă simțeam ca atunci când am avut prima mașină de spălat, când i-am dat drumul și m-am așezat pe jos în fața ei să mă uit cum învârte la boarfe cu detergent). Mă aplecam peste ea în pătuț s-o miros, o amușinam ca un câine, îi miroseam obrajii și părul și mirosea a ceva nemaivăzut și nemaiauzit și nemaisimțit – nu a șampon de copii, nici a lapte, nici a pipi. Era, așa, „frumos mirositoare”, iar eu stăteam în genunchi în fața ei ca la sfintele moaște, alea cu atâtea oase de zici că au câte cinci mâini. Atunci am început să nu-mi iau ochii de la ea și să-mi fie dor de ea dacă mergeam în bucătărie și să mi se strângă stomacul când veneam de la cumpărături la gândul că o s-o vad din nou.

Mi-era dor de ea când era la grădiniță, acum mi-e dor de ea când e la școală. O lăsam să plece câte-o vară la Piatra-Neamț ca să mi se pară și mie că am o viață personală, dar ma trezeam de multe ori că abia aștept să se-ntoarcă din parc s-o sun. Știu. Mă sâcâie, mă trezește sâmbăta la 6, nu vrea să mă asculte, nu vrea sa mănânce, nu vrea să se-mbrace, în general orice discuție cu ea e o târguială continuă, se supară pe mine, mai țipăm, mai batem cu piciorul în podea, mai „nu mai vreau să mă joc cu tine niciodată!”, mai „du-te în camera ta acum!”. Dar, cu toate astea, abia aștept să mă duc seara acasă și s-o adorm la mine în brațe și s-o trezesc dimineața cu o mângâiere pe obraz.

Cât o sa vrea, o să fie a mea. Iar eu o sa fiu mereu îndrăgostită de ea.

(A, și planul e ca la 18 ani să-i pun cheia de gat și valizele la ușă, iar eu să plec în croazieră în Caraibe.)

Privirea asta nu i s-a schimbat deloc. Și nici nu știu de unde o are.