Azi e Ziua Internationala a Copilului Catinca.
Dimineata a inceput bine, mai bine decat ne-am fi putut astepta. Copila a ajuns la timp la scoala, vesela si cu bomboane pentru toata clasa. Pe la zece jumatate, cand distractia era in toi si puneam pe net poze cu nas de clown si mustati si primeam uraturi de bine, ma suna de la scoala.
Doar mustatile astea mergeau cu costumul national.
Acum, cand suna invatatoarea, e ca atunci cand suna telefonul in creierii noptii: nu-i a buna. Catinca se simtea rau, cu dureri de burta si stari de voma. M-au napadit dintr-o data doua sentimente: ala de mama care sare si ala de vinovatie ca eu ma distram in timp ce copilului ii era rau. Le-am pus pe amandoua in geanta, m-am urcat in masina si-am zburat spre casa. Recunosc, pe drum am contribuit semnificativ la cresterea nivelului de m*&e din trafic, dar am ajuns la scoala in 15 minute si-am ridicat copilul.
Mititica fusese la cabinet, primise niste sirop (habar n-avea ce, dar de cate ori ajunge acolo primeste un sirop) si nu-i mai venea sa vomite, dar o durea burta si era somnolenta. „Cand am ajuns la scoala si mi-am aranjat lucrurile m-am molesit si mi-am pus capul pe banca si-mi venea sa adorm. Dar n-am spus, ca nu avem voie sa vorbim in ora. In pauza am dormit cu capul pe banca si a inceput sa ma doara burtica. Si sa stii ca le-am dat bomboane la toti copiii, dar eu n-am mancat ca-mi era frica sa nu vomit.” Draga mamii, draga. Am dus-o acasa, am dragalit-o si i-am dat ceaiuri si siropuri de febra si-am lasat-o sa doarma cu poveste si cu mama Oli langa ea.
M-am intors la sedintele mele de luni, cu gandul la toate legile lui Murphy, care n-ar trebui sa se aplice niciodata la copii. Fata asta n-a mai facut o febra de nu stiu cand si i se intampla tocmai azi, de ziua ei. Dar, hei, cine o sa aiba diseara petrecere in pijamale cu ceai fierbinte si sirop de tuse? Si mai ales tort?
Dap, pentru ca ne-a mai ramas tort de la petrecerea adevarata, de sambata. As fi vrut ca povestea tortului sa fie separata, dar ma folosesc de ea ca sa-ndulcesc putin amareala neasteptata de azi.
Sambata la doua, ne prezentam la Ana, la program. De serviciu, aceeasi vanzatoare draguta dar panicata pana peste poate. Ne recunoaste, nici nu-i nevoie sa zicem ceva ca ne si ia:
– Vaaai, sa vedeti cum a iesit!!! Eu i-am sunat pe colegi si ieri si alaltaieri, ca am avut emotii mari, va zic! Ia spuneti, va place?
O sa vina mai tarziu si niste poze mai competente.
Nu chiar cum imi imaginasem eu, dar frumos. Si, oricum, nu eu era important sa fiu multumita.
– Ati vazut? Va place, nu? Sa va arat si cardul! E foarte frumos, din martipan, cu buburuza, au lucrat mult la el.
Sigur, virgula aia nu mai incapuse, dar aveam buburuza, nimeni nu vrea mai mult pe lumea asta.
Impachetam, platim, il luam cu grija, zicem la revedere si dam sa iesim. In urma noastra, vanzatoarea ne striga cu o voce renascuta si plina de curaj:
– Sper sa-i placa si fetei! Si sa mai veniti la noi, colegii nostri fac lucruri extraordinare!
P.S. Catinca a fost incantata de tort. Si-a luat prada, catelul si capul dragonului rosu, si s-a declarat multumita. Am sa trec sa-i spun femeii de la Ana, ca sa poata dormi linistita pana la anu’.
