Ne pregatim de ziua de 16 februarie, Ziua Internationala a Copilului Meu. Am rezervat loc de joaca, am chemat prieteni, n-am luat inca un cadou-doua-trei dar nu-i bai, ca oricum isi schimba parerea de la o zi la alta, a mai ramas sa comandam tort.

Fiindca-i asa de schimbatoare, a trebuit sa o intreb de cateva ori ca sa ma asigur ca cer ce vrea. Ta-na-naaa. De fiecare data mi-a zis la fel, iar a treia oara mi-a raspuns chiar agasata:

– Ti-am mai zis de nu stiu cate ori, minte scurta! Ia un creion si scrie, ca iar uiti si gresesti.

Iau cuminte un creion si scriu dupa dictare: tort de ciocolata cu trei etaje. Invelit in martipan alb. Pe primul etaj, pe margine, de jur imprejur, un dragon chinezesc din martipan rosu. Sa fie ca dragonii chinezesti, sa-si unduiasca coada. Pe al doilea etaj, un dragon chinezesc de martipan albastru, tot de jur imprejur, tot unduit. Pe al treilea etaj, un catel care sa tina lumanarea.

Totul clar.

Mergem la Ana sa dam comanda. In treacat fie spus, mergem la Ana cu incredere, pentru ca acum doi ani ne-au facut un super tort, cu design de martipan la fel de aiuristic inchipuit de Catinca: un lac cu multi crocodili. Unii sa stea in apa, altii pe mal. Si cu o vulpe care sta cuminte intr-o parte. Si a iesit asta:

Mergem, deci, la Ana. Incep sa dau comanda. Nu se poate cu trei etaje, ca nu tine blatul. Negociem alt fel de tort, ramanem la doua etaje. Cum sa fie? Pai, pe deasupra cu martipan alb si cu dragoni chinezesti pe ambele etaje si cu un catel care sa tina lumanarea. Wait, what? Cum am zis. Explicam timp de un sfert de ora si eu si Ionut cum sa arate tortul. Si totusi:

– Doamna, nu stiu cum sa scriu la comanda sa fie..

–  Scrieti asa cum va zic.

– Nu stiu, daca ati avea o poza…

– N-am o poza, ca-i din mintea copilului.

– Doamna, am emotii mari. Daca nu iese cum vreti?

– Nu va faceti griji, colegii dumneavoastra de la laborator stiu sa faca treaba buna. Uitati ce-au facut acum doi ani.

Iaca, am ajuns sa conving vanzatoarea ca vinde chestii misto.

– Doamna, eu dau chiar acum comanda, dar trimiteti o poza, ceva, ca mi-e frica.

Le trimit o poza cu un dragon chinezesc, o asigur pe femeie ca o sa fie in regula, o linistesc, suntem bine. Cand, deodata:

– Da lamultiani nu scriem?

– Nu mai scrieti, ca avem dragonii aia, nu ne mai complicam.

– Cum sa nu scriem lamultiani? Macar un card, acolo…Cum o cheama pe fata?

– Bine, puneti un card. Catinca o cheama. Dar, va rog frumos, puneti o virgula intre lamultiani si Catinca.

– Aaa, eu nu stiu daca o sa incapa si virgula, ca de obicei nu punem.

– ……… …………. …. ………. Incercati, poate intra. Lumanari aveti?

–  Da. Cati ani implineste?

– Opt.

– Fix?

Ma uit la Ionut. Ionut se uita la mine. Nu mai zicem nimic.

– Doamna, dar chiar ea s-a gandit sa fie asa tortul? Doamne, copiii din ziua de azi!!!

Doamne-ajuta.