Oana Manolescu e omul de care ai nevoie sa te faca bine. Esti racita, mergi la Oana. Esti trista, mergi la Oana. Te doare capul, mergi la Oana. Te doare spatele sau un picior, la Oana cu tine. Oana stie mereu de ce ai nevoie si e acolo pentru tine.

Oana e micuta, dar eu cred ca asta e numai un semn de siretenie. In felul asta se poate uita drept in ochii tai sa vada dintr-o data cine esti si ce poate face pentru tine. Daca esti mai inalta decat ea, se uita in sus la tine si te lasa sa intelegi cat de importanta esti. Din primul schimb de priviri te simti deja pe maini bune si incepi sa te te detensionezi.

– Oana, sunt un pic asa, melancolica..

– De ce spui asta? intreaba si te lasa sa te gandesti in timp ce sta cu spatele la tine, uitandu-se cu atentie la stativul de pe perete. Ia uite, incearca asta si vezi cum te simti.

Iar tu te duci cuminte si te imbraci cu rochia inflorata pe care ti-a dat-o la proba, iar cand te intorci, in oglinda nu te vezi pe tine, o vezi pe Audrey Hepburn in Sabrina si nu-ti vine sa crezi ce zambet larg are. Rochia a fost croita parca numai pentru tine si nu-ti mai vine sa te dezbraci, ai vrea sa pleci asa acasa si sa te vada toata lumea ce frumoasa esti.

Si te duci acasa si te-mbraci din nou cu rochia ta si, ce sa vezi, din oglinda iti zambeste din nou Audrey Hepburn. Nu e o minciuna, e o mica minune.

*

– Hapciu!

– Sanatate! Stai sa-ti dau niste ceai de busuioc, zice Oana. De cand esti racita?

– De vreo cateva saptamani.

– Ia vezi acolo, in spate, fusta aia iti place?

O fusta lunga, ampla, dintr-un material fosnitor care-ti face pielea sa se-mbroboneasca de placere.

– Da, da, da.

Cu fusta asta nu te-mbraci, te invelesti in ea, ti-o infasori in jurul taliei, esti o vulpe si ea e coada ta pe care poti s-o legeni in stanga si-n dreapta, in fata si-n spate, usor si hipnotic si poti sa atragi in capcana ta pe oricine vrei tu.

Cand pleci, iei fusta si arunci servetelele la cos, pentru ca nu mai ai nevoie de ele.

*

– Oana, ma doare spatele.

– Am ceva pentru tine.

Un top, ii zice ea. De fapt, e un corset medicinal deghizat in care nu vrei sa stai altfel decat dreapta. Spatele e in pozitie corecta si nu te mai doare. Esti cu cativa centimetri mai inalta. Ai mai multa incredere in tine. Esti mai frumoasa.

– Iti dau ceva de durere?

– Nu, multumesc, mi-ai dat deja.

Oana Manolescu e doctorul meu de detoate. Intotdeauna plec de la ea vindecata. Rochiile ei sunt facute sa te simti bine, sa te-ntorci inapoi la tine sa vezi cat de puternica si frumoasa esti. Si chiar si-acasa, cand mi se pare ca ceva e in neregula, uneori scot putin fusta fosnitoare si-o probez, si-apoi toate lucrurile se asaza inapoi la locul lor.

Si azi, pe vremea asta frumoasa, am sa-mi iau rochia de Audrey Hepburn si-o pereche de tenisi si o sa plec sa ma intalnesc cu Gregory Peck.