– Zi-mi o poveste cu un dragon si o dragonita care nu se suportau unul pe altul.

A fost odata, demult, pe vremea Dragonului de jeleu, dar in alta parte a lumii, un dragon care stapanea o tara foarte mare. Tara vecina era stapanita de o dragonita. Intamplarea face ca cei doi dragoni sa aiba castelele chiar unul langa altul si se vedeau in fiecare zi. Un alt lucru foarte curios era ca tarile lor nu se luptasera niciodata intre ele, dar cei doi dragoni nu se suportau deloc.

Intr-o zi, dragonita a iesit ca o furtuna din castelul ei fiindca era foarte ingrijorata de o scorpie care-si facea de cap intr-o padure si deranja animalele de-acolo si nu l-a salutat pe dragon.

Dragonul s-a suparat foarte tare si a crezut ca dragonita e o infumurata. De-atunci, cand se intalnea cu alti dragoni la petreceri, vorbea cam urat despre ea:

– Aaaa, dragonita aceea fara maniere? E tot timpul preocupata de pantofiori cu toc si genti, rujuri si rochite, nu are timp sa salute pe nimeni. Ma si mir ca mai e invitata pe undeva, spunea el ori de cate ori avea ocazia.

Acum, e drept, nici dragonita n-avea o parere forte buna despre dragon. Cu ceva vreme in urma, vrand sa iasa la plimbare, dragonul a vazut ca cerul era cam innorat. A vrut sa sufle ca sa alunge norii, dar s-a impiedicat de un delusor si odata cu rasuflarea a iesit si niste foc si l-a ars pe soimul preferat al dragonitei, care tocmai iesise la vanatoare. Mai rau, dupa ce s-a impiedicat, dragonul a cazut fix peste pisica dragonitei. Dragonita il numea in secret, cand iesea la cafea cu prietenele ei cele mai bune, ucigas fara suflet si necioplit care putea sa-si ceara macar scuze, dar altfel nu l-a atacat niciodata, desi ar fi putut s-o faca.

Problemele au inceput, insa, in ziua in care dragonita a pus sa se construiasca un zid intre cele doua palate, care pana atunci nu erau despartite de nimic. Furios, dragonul a comandat si el un zid de doua ori mai inalt decat cel al dragonitei. Ca sa nu-l mai vada, dragonita a pus sa se planteze pe zidul ei un rand de copaci cu coroana bogata. Copacii au crescut mai inalti decat zidul dragonului. Dragonul s-a declarat foarte deranjat si a suflat niste flacari, numai bune sa arda varfurile copacilor si sa-i aduca la acelasi nivel cu zidul lui.

Cand a vazut ce necaz i-a facut dragonul, dragonita a zburat pe deasupra zidului si a suflat foc peste toate florile dragonului. Din pacate, n-a stricat numai florile, ci i-a parlit si cateva gaini foarte scumpe, cu care dragonul se mandrea foarte tare. Furios, dragonul i-a aruncat gainile moarte in curte. Dragonita le-a luat si le-a dat la bucatarie, sa se faca supa si friptura pentru porcii ei, pe care i-a hranit in fata palatului dragonului.

Treaba mersese destul de departe si locuitorii din cele doua regate incepeau sa fie ingrijorati. Amandoi isi conduceau bine tarile, dar oamenii se temeau sa nu mearga cu distrugerile mai departe. Vazand ingrijorarea supusilor ei, dragonita a zburat peste gardul cu copaci arsi si a aruncat pe scarile palatului dragonului o manusa. Il provoca la duel, iar dragonul nu avea cum sa o refuze fara sa fie considerat un las.

– Bine, a zis el din balcon, cand a vazut manusa. Tu ai vrut-o. Ce arma alegi?

– Flacarile.

– Sigur ca da, nu vrei sa-ti strici unghiutele abia lacuite, nu-i asa? a ras dragonul.

– In spatele palatelor, maine la ora 12.

– Esti sigura? Nu cumva ai programare la coafor? a mai intrebat-o dragonul.

Infuriata, dragonita a scos flacari pe nas, dar in curtea dragonului nu mai ramasese nimic de ars.

In spatele celor doua palate era un camp larg, deschis, unde crestea numai iarba si pe care se puteau lupta in voie. Puteau sa zboare peste el pana la lacul care se intindea in apropiere, nu-i deranja nimeni. De altfel, la duel n-a asistat nici un supus de-ai lor, n-au avut nici macar martori, fiindca nimeni n-ar fi vrut sa fie in calea flacarilor.

A doua zi la pranz, doua usi grele de palat s-au trantit furioase de perete. Cei doi dragoni, imbracati in armurile lor cele mai spectaculoase, au iesit in acelasi timp din palate si s-au indreptat spre camp. Cand au fost fata in fata, dragonul a zis:

– Chiar nu credeam ca o sa vii. Dupa ce o sa te prajesc, o sa chem tot regatul la petrecere cu friptura de dragonita ingamfata.

– Mai vedem noi, a scrasnit dragonita, ucigas fara suflet!

S-au intors spate in spate si au tras aer in piept. Cand s-au intors, cozile li s-au atins putin si amandoi au tresarit. Au pus furnicaturile pe care le-au simtit atunci pe seama nervilor si nu le-au bagat in seama. Au numarat amandoi cate zece pasi de dragon si s-au intors fata-n-fata.

– Pornim cand ceasurile de la palatele noastre bat impreuna ora 12! a tunat dragonita.

– Avem cutitele si furculitele pregatite, a mai apucat sa zica si dragonul si imediat au inceput sa bata, in acelasi timp, cele doua ceasuri.

O bataie, doua, trei, patru, cinci, sase… Amandoi dragonii erau foarte incordati. Sapte, opt, noua… Parca nici pasarile nu mai cantau. Zece, unsprezece….

Cand ceasurile au batut a douasprezecea oara, amandoi dragonii au inceput sa scoata flacari. Flacarile lor s-au intalnit si s-au unit intr-o coloana care se ridica pana la cer. Amandoi suflau, suflau, dar erau la fel de puternici si nu reuseau sa sufle unul mai tare decat celalalt.

Cerul a inceput sa se acopere de nori negri si, desi era numai amiaza, in cateva minute totul era intunecat ca noaptea. Coloana de flacari era singura lumina si cei doi dragoni isi puteau vedea fetele incruntate si ochii rosii de furie.

Trecuse deja o ora de cand dragonii suflau flacari si tot mai rezistau. Dupa doua ore, norii erau asa de grosi si coborasera atat de jos, incat acopereau coloana de flacari. Dupa trei ore s-a auzit un bubuit ingrozitor si a inceput furtuna. Ploaia cadea drept, cu picaturi mari cat o galeata. Cand s-a intetit, parea ca din cer se revarsa o cada uriasa. Dragonii tot mai suflau flacari, dar puterea lor nu mai era asa de mare si, in a patra ora, ploaia tot mai puternica le-a stins flacarile. Dragonii au ramas pe loc, uimiti. Asa ceva nu se mai intamplase niciodata in luptele cu dragoni.

Cei doi erau foarte slabiti. Dragonul si-a zis in barba:

– Sper ca n-o sa trebuiasca sa merg din nou la spital.

– Din nou? Dar cand ai mai fost tu la spital? intreba dragonita cu dispret.

– Cand m-am impiedicat de deal si ti-am omorat soimul si pisica. Mi-am scrantit un picior si a trebuit sa merg la doctor. Din cauza asta nici n-am apucat sa-ti spun ca a fost o greseala si sa-mi cer scuze.

– Hm.

– Oricum nu cred ca mi-ai fi acceptat scuzele, de infumurata ce esti.

– Cum? a pufnit dragonita, dar n-a reusit sa scoata decat niste fum. De ce spui ca sunt infumurata?

– Pentru ca nici macar nu stii sa spui buna ziua cand iti intalnesti vecinii. Poate mai tii minte ce s-a intamplat acum un an..

– Bine, dar atunci nici de mine n-aveam vreme, am fugit in padurea in care-si facea de cap scorpia sa am grija de supusii mei.

Balaurul stia ce rele sunt scorpiile, ca si el avusese probleme cu ele. Lasa capul in jos si ofta:

– Macar ai rezolvat problema? intreba el si facu cativa pasi inainte.

– Mi-a luat ceva vreme, ca se ascundea mereu printre radacini, dar am scos-o de par pana la urma si-am trimis-o inapoi in tara ei, ofta si dragonita. Mai rau imi pare ca apucasa sa-mi omoare niste lupi pana am ajuns acolo..

– Imi pare rau, dragonita. N-am stiut ca aveai necazuri, zise dragonul si se mai apropie putin.

– Si mie imi pare rau, n-am stiut ca a trebuit sa mergi la spital.

Dragonul veni si mai aproape de ea.

– Suntem amandoi foarte slabiti, a zis el. Sprijina-te de mine si hai sa mergem acasa sa ne odihnim.

– Am putea. Cu ploaia asta nici flacari ca lumea nu mai putem scoate. Vrei sa reprogramam lupta? intreba ea cu jumatate de gura.

– Nu prea. Am multa treaba zilele astea. Trebuie sa-mi replantez gradina, ai ars-o pe toata.

Dragonita lasa capul in jos.

– Poate as putea sa te ajut, ce zici?

– N-ar fi rau. Si trebuie sa fac rost si de caramizi, trebuie sa construiesc o poiata ca lumea pentru gainile cele noi.

– Asta e simplu. Putem sa daramam zidurile dintre palate.

Cei doi dragoni au muncit impreuna pana au reparat toate stricaciunile. In fiecare zi, dupa munca, mergeau la dragonita sa bea ceai cu prajiturele. Dragonul si-a primit gainile cele noi si le-a facut o casuta din caramizile din zid. Dar caramizi mai erau o gramada.

– Ce-ar fi, a zis el intr-o zi la ceai, daca din muntele asta de caramizi am face noi un castel in care sa locuim impreuna? Si ce-ar fi daca ne-am uni regatele intr-unul singur?

– Adica…

– Adica sa fii sotia mea si regina noului nostru regat.

Dragonita se inrosi toata de placere si fu de acord. Au facut o petrecere de pomina si si-au construit impreuna noul palat, care era mai impunator decat celalalte doua. Si si-au condus regatul cu mare bunatate si nimeni n-a fost nefericit cat au trait ei.

***

Catinca e la varsta la care nu suporta dragostea, asa ca nu e de acord cu acest final. Ar fi preferat niste friptura de dragonita sau un dragon cu ochii scosi, dar pana la urma eu spun povestea.