Am mai spus – maimuta, cand n-are treaba, se scarpina-n fund pana-si face-o buba. Ma trezesc intr-o dimineata ca vreau sa cheltui niste bani. Craig de la Threadless imi citeste gandul si-mi trimite un mail cum ca fix in ziua aia am 50% reducere. Nu stiu cine-i Craig, dar el imi trimite mereu mailuri care-ncep cu Dear, deci cred ca-i un tip dragut. Threadless.com e un site misto din State (mersi, Irene, vesnic recunoscatoare) de unde poti sa cumperi chestii ca asta:

Seal of approval

Comand repede doua tricouri (vreo treij de dolari) si o carcasa de mobil (alti douazeci) si apoi ma asez cuminte intr-un colt si-astept sa-nceapa circul. Eu de la Threadless am mai comandat, dar Posta Romana a zis sa nu ma plictisesc si a schimbat de fiecare data felul in care pachetul a ajuns la mine: o data mi l-am luat singura de la ghiseu, o data mi l-a adus dom’ postas in geanta. What now?

Pai now threadless.com imi face doua livrari, ca n-avea marfa in acelasi loc. Tricourile dintr-o parte, carcasa din alta. Carcasa ajunge prima in tara si…..nimic. Tricourile ajung mai tarziu si posta ma notifica mintenas ca sa ma duc sa mi le iau. Ura, ura, ura! Dam buletinul, luam tricourile, viata e frumoasa. Carcasa de telefon…nimic. Fac o incercare cu track and trace, carcasa e in triajul vamii. Ha? Pai de ce carcasa da si tricourile nu? Nevermind. Stam cuminti, vama romana e la fel de fioroasa ca DNA si nu te pui cu ea. Nici n-ai cu cine, ca nu raspunde nimeni la telefon.

Mai trece o saptamana, primesc notificarea. Tre sa-mi iau pachetul de la Oficiul 6, undeva inspre mama dracului. Bine, de ce nu? N-are nicio legatura cu viata mea in Bucuresti, nu e nici langa casa, nici langa birou, dar daca Posta vrea sa-mi cunosc orasul, bravo ei. Ma duc. E la parterul unui bloc. Un sediu de posta dezafectat – gol, golut de ti-i si rusine sa te uiti la el. In fund (iertati glumita), un ghiseut mic, mic, nici n-o vezi pe postarita. Imi ia trimiterea si-mi zice:

– Asteptati sa va cheme.

Astea-s momentele cand eu incep sa ma simt ca-n filmele lui Terry Gilliam, Brazil, gen. Pe usa de metal din fata mea scrie de p-a-t-r-u ori, cu pixul, cu imprimanta, cu carioca si cu markerul sa nu intram neinvitati. O bancuta le lipseste, ca sa ma asez cuminte cu geanta pe genunchii stransi de teama.

– Zaharia!

Imi iau basca si intru. Trei birouri, doua cumetre fioroase si un nene grasut care pare sa n-aiba nicio vina ca e acolo, cu o camasa gri-terfelit pe care scrie Customs-Douanne. Oai. O cucoana imi ia buletinul in timp ce vorbeste cu cealalta. Grasutul nu vrea sa se bage in vorba cu ele, se preface ca scrie ceva de mana. Cucoana completeaza un formular si zice:

– Opa! Asta-i 1127.

1127 it is, daca asa zici tu.

Se uita la grasut si-i zice:

– O iei tu?

Grasutul nu vrea si pace. Da din mana a lehamite.

– Nu, lasa. Si apoi catre privirea mea goala: Peste 10 dolari sau 10 euro trebuie sa platiti TVA. Asta a fost 40 de dolari (pretul intreg e scris pe plic). Si mi-o da inapoi si asta-i tot.

Cum dracu, frate? Pai statu roman zice ca tre platesc TVA la ce trece de 10 USD si tu nu-mi iei banii fiindca n-ai chef sa tai o chitanta? Si asta ce e? Abuz sau dez-abuz? E prostie, asta e.

M-am mai uitat o secunda la el, poate se razgandeste sau apasa pe butonul de on de dupa ureche. Nope. Mi-am luat pachetul si-am plecat. Cum era sa-i spun:

– Totusi, sa va platesc, Romaniatraiestecutaxeletale.

Sper numai ca n-o sa cada nimeni cu SMURDul zilele astea fiindca n-am platit io TVA la pachetul din State.