C-as juca la liga mare, atat pe categoria de sex si varsta, cat si la general.
Citesc in pat, lucrez in pat, mananc in pat, beau in pat. Ma uit la televizor in pat. Vorbesc la telefon in pat. Cos in pat. O frec pe net in pat. Secundar, dorm in pat. Uneori fac sex in pat. Doar sistemul de bani pe munca si copilul ma tin de la o degradare lenta si placuta. Cand am auzit de experimentele NASA, cand te tin cateva luni in pat pe bani buni, primul gand a fost sa ma inscriu. Da’ pe urma mi-a fost lene sa vad ce tre’ sa fac, asa ca am lasat-o balta.
Cand eram mica, tata imi spunea tot timpul ca trebuie sa fiu mandra ca am birou in camera mea, ca putini copii mai au asa ceva in zilele noastre. Poate ca era asa, nu stiu. Aveam, intr-adevar, din clasa intai un birou frumos, vechi, cu un raft dedesubt si un compartiment cu dulapior si sertar in dreapta. Dar dupa ce am scapat de primele exercitii de scris si de supravegherea alor mei, biroul statea nebagat in seama cu zilele si se umplea de carti si caiete. Pentru ca tot tata mi-a facut cadou o trebusoara care a devenit imediat biroul meu din pat. Imi lipise pe un carton foarte gros o harta a Romaniei si o harta a lumii. Una pe-o parte, una pe alta. Hartile aveau cam un metru jumate pe-un metru si cartonul era suficient de gros sa scrii pe el. Fiind eu foarte lenesa, imi venea greu sa stau in picioare langa harta, asa ca preferam s-o iau in pat. Marile descperiri s-au facut din lene, pentru asta garantez eu.
In curand imi faceam toate temele pe harta, mancam pe harta, citeam pe harta pentru ca-mi era lene s-o dau la o parte. Cand ma plictiseam, stateam in pat cu ochii in harta – cand pe-o parte, cand pe alta. In afara de faptul ca lenea mea crestea in fiecare zi cu cateva minute, am acum avantajul ca stiu o multime de localitati si v-as cam bate la un joc de trivia.
Ai mei nu erau asa de fericiti cu situatia. Mama tipa mereu la mine sa-mi strang vraful de cani de langa pat, dar asta am invatat foarte tarziu si nici acum nu-mi iese prea bine. Tata ma ameninta din cand in cand ca-mi ia harta, dar era prea ocupat cu teatrul si uita repede.
Cand am crescut si m-am dus la casele mele, lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Mai rau, acum ma pot si uita la televizor din pat, iar daca deschid laptopul dimineata, nu stiu cum se face dar daca clipesc de doua ori s-a facut seara si eu tot acolo sunt. Stiu ca nu e bine si ca toti doctorii spun ca patul e doar pentru odihna si ca trebuie sa-ti separi activitatile in locuri distincte ca sa ai peace of mind pentru ca nu te poti linisti si odihni in locul unde ai injurat de mama focului ca nu ti-a iesit un proiect sau in care ai plans trei zile ca te-a parasit iubitul. Stiu. Dar mi se pare ridicol sa citesc pe scaun, la masa, de exemplu. De ce sa faci o chestie care iti aduce placere intr-un loc asa rigid? Ma rog. Mai am pana la marea intelepciune.
Aseara, inainte sa ne bagam in pat cu un pahar de bere sa ne uitam la True Detective (apropo – wtf just happened there???) il intreb pe Ionut:
– Auzi, noi daca am avea blazon, ce-am pune pe el?
– Pai am imparti scutul in doua si linia din mijloc ar trece peste un pat. Si pe o parte ar fi un laptop, o carte si o sticla de whisky si pe cealalta un telefon, o carte si o sticla de bere.
q.e.d.
Imi pare rau, dar la Premiile Oblomov eu castig. Pe langa cele enumerate in articol, eu pot sa mai si LUCREZ in pat. Imi dau seama cum se poate interpreta aceasta declaratie. Nu, n-am o meserie de genul ala… dar lucrez de acasa, la calculator (traduc). Asa ca as putea sa castig detasat. Nu exista remediu la oblomovism? Ca a devenit deja cronic si deranjant la mine.
Pedra
Hm, thou art no match for me. deși și eu, dacă stau să lucrez de-acasă, tot din pat muncesc. duoamne, ce bine e!
Hmm, organizam un concurs?
ah, dacă știam…sâmbătă m-am lenevit toată ziulica!