Primul s-a inscris Ionut, acum vreo doua saptamani. Aseara, cu programul zilei de azi clarificat, cu spectrul cancerului inca deasupra mea si din dorinta de a nu-l lasa singur cu o multime de alergatoare misto, m-am inscris si eu. La Happy Run, crosul Fundatiei Renasterea. 5 km in Herastrau. Facem o donatie, alergam, facem buzz, cream niste vizibilitate pentru ce inseamna prevenirea cancerului de san. Facem o fapta buna, zic. Niciodata nu-s prea multe.

Cum ne-am imaginat noi c-o sa fie? Mergem in Herastrau, chiuim, cursa incepe la 10, cum au scris ei pe site, bagam 5k, la zece jumate am terminat si ne vedem de viata. Cum a planificat Fundatia Renasterea sa fie? Inca nu ne-am lamurit. Cum a fost? A fost asa:

Ne trezim devreme, eu cam cu ochii carpiti de somn. Doua guri de cafea, nitica gimnastica si-un dus ma aduc pe linia de plutire. Pe site zice ca putem sa ne luam numerele de la 8 si cursa incepe la 10. La 9 suntem in Herastrau, ne luam numerele. Surpriza – avem si tricouri. Inapoi la masina, ne bagam in tricourile lor, mai bataim putin picioarele a nerabdare, facem si o poza, ca asa se face.

foto: Ionut

In parc, mai cascam gura pe la tarabe, mai facem poze la cariatide cu cocarde roz in piept.

foto: Ionut

Ce misto. Ionut pozeaza statui, eu fotografiez mental lumea. O multime de voluntari, parca ceva mai multi decat alergatorii, dintre care pe multi ii recunosc dupa tricouri sau dupa rutinele de incalzire ca participanti cu vechime pe la maratoane.

Ah, dar uite: doamna Geoana. Doamna Copos. Doamna Esca. Domnul Esca. Alte fetze Pro. Doamna cantareata Ramona Badescu, cu fata cam pre botita si fundul cam prea bombat. High Profile supporters. Bun. Bravo.

Trece timpul. Cam tare. E zece fara opt minute, lumea inca bananaie. Nimeni nu face niciun anunt. Zece fara cinci. Tinem aproape de linia de start. Ora zece. Nimic. Zece si cinci. Nimic. Ionut se duce sa caute vreun voluntar, ca toti pareau bagati in pamant, sa vedem care-i treaba. Zece si zece. Vine Ionut. Raspuns – zero. Voluntarii astia, toti copii draguti. Banuiesc ca-s adusi de pe la vreun liceu, ca nici unul nu pare trecut de 18 ani. Bravo si lor, sa-nvete de mici cum se face. Dar macar sa-i invete cineva. Toti te indeamna sa faci poze la panou, niciunul nu stie care-i treaba cu cursa.

Eu sunt cam agasata si cam nemancata. Asta-i nasol, ca ma face uracioasa. Si apa am lasat-o in masina, ca au ei punct de rehidratare si cursa e scurta. Si afara se face tot mai cald. Nici Ionut nu-i prea vesel. Zice:

– E si 12. Daca la si jumate nu incepe, ne ducem noi de capul nostru.

– Done.

Dar ne ridicam mai repede. Lumea se plimba in continuare. Unii par nemultumiti, altii se distreaza. Eu incep sa ma gandesc ca poate nu stiu cum sta treaba si ma enervez degeaba. La urma urmei, e un eveniment de strangere de fonduri, nu o cursa standard. Chiar si asa, tot tre sa le spui ceva oamenilor. Pentru ca ii respecti ca au venit la evenimentul tau sa aduca vizibilitate si pentru ca toti oamenii de-acolo sunt donatorii tai. Nu stiu in ce ordine.

Nevermind. Pana ma mai gandesc eu daca am sau nu dreptate sa ma enervez, se aud probe de microfon. E si un sfert, Andreea Esca se suie pe scena si-ncepe sa zica ceva. Pfff. Vorbeste cinci minute legate, pe urma ii cheama pe unii de la World Class sa ne faca incalzirea. Pai, copii, asta trebuia sa se intample la 9:30 sau sunt eu nemancata? Baietii de la World Class vorbesc si ei cinci minute inainte sa dea drumul la incalzire. Ne spun ca: “It’s all in your head!” Asa o fi, baieti, am mai zis, poate n-am inteles eu bine cum e cu punctualitatea la evenimente de caritate. Am mai zis ca se face foarte cald?

O cursa de 5k dureaza cam 30 de minute. La 10:30, cand ar fi trebuit sa fie cam gata, incalzirea e in toi. In mintea mea, o mai vad si pe mme. Geoana, presedinte la Renasterea, ca ne mai tranteste si ea un discurs dupa aia. Si, cine stie, poate si doamna Copos, poate chiar si Ramona Badescu. Ahhh.

Ma uit la Ionut, Ionut se uita la mine. Ne scoatem numerele din piept si le ducem langa scena, la un baiat care tine biletele de tombola intr-o cutie de plastic transparent tip IKEA. Pustiul ne spune ca totul e ok, cursa trebuie sa inceapa la si jumatate. No shit. Daca s-a schimbat ora, dati si voi un mail, un sms, ceva, o trebusoara, sa ma duc si eu sa bag un carbohidrat de urgenta, nu sa stau in soare in timp ce fac o balta de glicemie pe asfalt.

Ne pare rau, baiete, daca cumva am castigat vacanta aia de doua persoane in Grecia, da-o la altcineva. Noi suntem trei acasa, si cu pisica patru. I-am lasat pustiului numerele de concurs si ne-am dus sa-i tragem o tura de lac. Doar de-aia am venit, sa alergam.

de la ei de pe site