Avem niste prieteni buni care s-au hotarat ca o pot sa dea poporului roman o fetita si-un baiat. Cu fetita au rezolvat acum cativa ani, anu’ asta au contribuit si cu baiatul. Fiind ei oameni organizati, au stiut din vreme ca pe baiat il va chema Zaharia.

Numele meu de familie e Zaharia, iar mie intre prieteni chiar asa mi se spune.  Din cauza asta, hotararea lor a fost o mare bucurie pentru mine timp de vreo cinci minute, pana mi-au explicat ca nu eu i-am inspirat.

In fine. Tocmai cand ne oisnuisem cu micul Zaharia, fericitul tata imi zice ca s-au mai gandit putin:

– O sa-l cheme Mircea Zaharia. 

– Zi-mi ca faci misto de mine.

– Ce nu-ti place?

– Pai Mircea Zaharia il cheama pe tata.

– ….

Well. Azi am fost la botez. Mircica a fost cuminte si toata lumea relaxata, numai eu tresaream cand preotul mai spunea de robul Mircea Zaharia, ca ma asteptam sa intre tata pe usa si ma cam uitam peste umar.

In rest, acum bem si mancam cu picioarele-n piscina si-i uram de sanatate si viata lunga lui Zaharia.

Hai sa traiesti, tata!