Da, desigur, de la concert.

1. Pisi supa

Ne adunam ca la sarbatoarea de 1 Mai. Cate unul, cate trei, cate multi. In fata noastra, dupa ce a trecut de jandarmi, o pisi. Naltuta, par blond, buclat natural la coafor, curgator pe spate, platforme, pantaloni scurti de blugi cu buzunare pe-afatra, tricou cu umar gol. Plange la telefon in timp ce se indreapta spre controlul de bilete:

– Pisi, mi-a smuls biletul din mana!

(- Cum plua mea?)

– Am scos biletul si mi l-a smuls pur si simpluuuuuu!

(- Cine plua mea?)

– Nu stiu, pisi, tu nu-ntelegi ca mi-a smu-u-ulsss bile-e-e-tuuul din m-a-a-naaaa!

Pisi, ne pare rau. Macar tu n-a trebuit sa stai la coada la Aperol.

2. 14 ani de comunism

Aveam 14 ani in ’89 si nu m-am gandit vreodata ca o sa mai prind obiceiurile alea meschine care atunci ne ajutau sa ne tinem cumva desupra liniei de supravietuire. Oricum concertul RW a fost cel mai mare #throwbachthursday al meu de pana acum, except that it was Friday :

• Impresia spontana de 1 Mai catre care ne indreptam voiosi cu totii, care s-a preschimbat in impresie de Cantarea Romaniei cand au inceput sa apara tricourile si sepcile la fel si fetele pictate RW/KISS. Cum ar fi fost ca inainte sa intre RW pe scena sa se auda in difuzoare: Esarfele – fluturaaati! Placutele – sus!
• Cartelele. Stai la coada, dai banii, primesti cartela. Ma rog, cardul. Sa nu se umble cu cash, sa nu se faca evaziune, sa mearga treaba mai repede. Hahahahahahaha. Prima a fost amintirea cartelelor de paine, lapte, ulei, oua si carne. Si unt. Niste unt ne-ar fi trebuit si-acum, ca s-o primim mai usor pe aia cu daca nu cheltui toti banii de pe cartela, ii poti recupera la final (la final nu mai aveai de unde sa-i recuperezi. O multime de maruntis a ramas frumos la organizatori, ca 25 de bani la casa la alimentara). A doua a fost invatatura bine aplicata a unui amic, care, pierzand speranta cu berea, si-a vandut cartela.
• Coada de la bere. Da, ati mai auzit de ea. Noi am stat vreo ora. Coada serioasa, ca alea de la paine, unt, lapte, oua, carne si ulei. Din nou, invaturile vechi aplicate corect, ne-au scos din sete: Voi stati la coada asta, noi la cealalta.  
• Delia ramane fara microfon. Sau boxe. Sau curent. Sau ceva. Delia canta in deschidere. O vreme, ca pe urma n-o mai auzim. – Razbunarea lui Ceasca, rade unu’ din in spate. Ce-i cu decadenta asta? Taiati curentul! Zece minute de liniste.
• Paza la bere. Dupa ce-am luat-o cu greu, am facut cerc in jurul ei. Cum sa spargi ouale cand le-ai luat asa de greu?

And through it aaaall she offers me protection…

• Concertul. Dansau copiii ca la Holograf la concert la mare.

(Aici vorbesc prostii. Eu sunt din aia la care le place RW. Am dat de el cand Catinca abia se nascuse si eu ma impiedicam in primii pasi de mama singura si lumea asa ma lauda, ca nu stiam cum sa le pun copilul in brate mai repede. Si cand il auzeam pe asta ca zice: If you think that I’m strong/You’re wrong sau Every mistake I’ve ever made/Has been rehashed and then replayed/As I got lost along the way chiar imi venea sa ascult mai departe. Si ca enetertainer, da, imi place de mor. Sigur, intre Rat Pack si RW o sa aleg intotdeauna Rat Pack, dar viata nu se opreste la Sinatra sau Dean Martin. Si daca Robbie Williams minte cand zice ‘you’re fucking amazing’, minte asa frumos ca eu l-as mai auzi. Si da, a venit cu ta’su pe scena. Si ne-a pus sa cantam pentru ta’su lu nevasta’sa, care a murit. Si toata lumea a cantat si-a aplaudat. Gata. Primesc rosii stricate in comentarii.)

3. Baietii din fata mea

Baieti frumosi si fete frumoase. Toti cantau si zambeau. Numai la un moment dat, unii dintre ei au venit suparati nevoie mare. Aveau aproape 2 milioane pe card si dupa o ora la coada cititoarele de card n-au mai mers. Si suparati erau misto, imi venea sa le zic hai, ca o sa fie bine. S-au luat repede cu concertul si parea c-au uitat. Si ce bucurie pe ei cand a venit unul din trupa cu doua suporturi pline cu pahare de bere rece, baiatul ala a fost eroul serii. L-au luat in brate si l-au pupat toti pe varful capului de cateva ori. Pe Kids. Yup, the kids are all right. 

Cum a zis odata cineva intr-un interviu, cand i se spuneau in fata numai nasoleli: Hai, ma, ca viata  e frumoasa!