Acum cu un new entry direct pe locul 1.

Pe primul loc va fi mereu: ”Ai venit?” pusa cand ajungi undeva. De asta nu ne atingem. E nestemata intrebarilor. Incă n-am raspuns de doua ori la fel.

Apoi avem, cu topul modificat odata cu intrarea cea noua:

1. „- Ai gasit? – Nu. – Ai cautat bine?” Nu, am stat cuminte intr-un colt si cand mi s-a parut ca a trecut suficient timp am venit sa-ti spun ca n-am gasit ce cautam. Ce dracu inseamna bine? Bine e cand gasesti, nu cand rascolesti tot locul cu fundu-n sus. Ceea ce nici nu e de dorit, ca dupa aia tot tu trebuie sa pui totul frumos la loc.

Pe locul 2 coboara intrebarea la moda in anii ’94 – ’98: ”- De unde esti?- Din Piatra-Neamt. – Chiar din oras?”. Asta mi-a dat de furca toata facultatea. Primele dati dadeam fuga la oglinda sa vad ce am de par asa de la tara, pe urma m-am gandit ca trebuie sa fie o intrebare scornita de studentii din provincie care voiau sa gaseasca pe cineva mai amarat ca ei. Nici la asta n-am ramas vreodata fara raspuns.

3. ”Cat timp are?”, pusa de mame care se uita la copilul tau din carucior cu ochi lacomi de comparatii in favoarea lor. Prima data n-am inteles, a doua oara am raspuns smerita: ”Cat i-o da Dumnezeu, doamna…”, de-a treia oara n-am mai vorbit cu nicio mama in parc.

4. Cea mai recentă e: ”La ce scoala e?”, la care inghit un ”la Scoala Superioara de Aviatie Civila” inainte sa schimb subiectul. In afara de doua-trei scoli cu adevarat cunoscute, in Bucuresti sunt vreo tresutesiceva de scoli si ce relevanta are pentru tine daca-ti spun: ”la Scoala 189”, cand tu stai trei sectoare mai incolo si n-ai auzit niciodata de scoala asta? Uneori mai raspund, doar ca sa vad privirea alba a celui cu care vorbesc si ca sa-l intreb repede: ”Ati auzit de ea? Acolo a murit fata aia, stiti dumneavoastra, a dat si la televizor…”

Lista ramane deschisa, ca prostie, slava domnului, avem de unde si lumea parca abia asteapta sa mai spuna cate-o tampenie.