Au trecut examenele de la evaluarea națională. Au trecut și examenele mele. Dar până primim notele avem încă vreme să ne umplem de bube de stres. Nivelul nostru de uzură arată cam așa:
R: – Hai, cară-te la tine să mă pot culca.
C: – Auzi, mâine te duci la birou?
R: – Mhm.
C: – De ce te duci la birou? Anul trecut erai acasă tot timpul și mă trezeai cu baby talk și-mi făceai păpiță. Vreau să-mi faaaaaci păpițăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă!
R: – Embarassing. Valea la tine.
C (împinge câinele cu piciorul): – Câine, make păpiță. Auzi, cred că ar trebui să ne punem animalele la treabă.
R: – Să-ți încălzească niște lapte la microunde, sau cum?
C: – Să facem o roată de hamsteri sau ceva și să le punem să ne facă energie și să avem energia noastră și să nu mai plătim la guvern (nu vă complicați cu logica, nu există). Man, I hate the government! Abia aștept să fiu adult și să NU pătesc taxe la guvern!
R: – Da știi ce tre să faci când ești adult, nu?
C: – ?
R: – Să-ți faci singură de mâncare.
C: – Cum, la anarhiști nu le face nimeni păpiță?
Hi! Sper că ești bine și că toate notele au fost bune. 🙂
Ai scris cândva un articol care zicea ceva de visuri de (pe) Cripralex….
De vreo lună jumate doctorul m-a pus pe așa ceva, și altele. E bine, sunt Zen că un călugăr budist în situații în care aș fi făcut spume la gură. 🙂
Doar că am vise ciudate și dubioase.
Inițial n-am observat, eu visez și fără cipralex chestii care merită cel puțin să fie nominalizate la Oscar pt scenariu, dar la un moment dat am realizat că visele mele ciudate obișnuite nu-s chiar toată ziua-bună-ziua (bine, toată noaptea, în fiecare noapte) și suficient de închegate să mi le amintesc vag chiar în fiecare dimineață. Și atunci am făcut legătura. Nu-mi spusese nimeni.
Nu mă deranjează, nu sunt coșmaruri sau chestii nașpa, nu mă trezesc cu senzația de frică sau alte chestii negative, cea mai negativă senzația ar fi perplexitatea „what the fuck is that?!”. Situații neverosimile, oameni pe care nu i-am mai vă de 1000 de ani și la care nu m-am mai gândit de 500 de ani, oameni dintr-o zonă a vieții mele în situații din altă zonă, d-astea.
Bine, de multe ori e câte un mic clienci care se regăsește în gândurile mele reale și treze, dar mai așa, pe locul 106 🙂 zilele trecute am visat că plecasem de undeva, unde era o parte din familie, ca să… nu mai știu ce, am plecat fără geantă, portofel, telefon, în tricou și pantaloni scurți, că o fetiță de 7 ani. Și mă rătăceam pe niște străzi în București. Nu mă panicam, încercam să mă întorc pe propriile urme. Dădeam peste un prieten pe care nu l-am mai văzut de cel puțin 10 ani și care începea să mă însoțească. Și de învârteam pe străduțele alea, care pe o parte aveau case mari, cu parter înalt cum sunt unele prin București și pe altă parte, grădini cu garduri de lemn, peste care atârnau copaci, printre care și caiși. Și mă opream din loc în loc și mai rupeam vreo 2-3 caise. Imaginează-ți cât de jos atârnau crengile, că eu am 1,5 m și nici măcar in propriile vise nu-s mai înaltă. Caisele erau mari și gogonate, perfect coapte, aproape roșii și un pic pistruiate pe partea unde le bate soarele.
Faza e că de câțiva ani bălesc fluvii după niște caise de genul ăsta și nu găsesc pe gustul meu. Tata are în minilivada lui un cais care face așa ceva, dar n-a mai făcut de câțiva ani. 🙂
Ce vreau să știu: visele astea ajung să se transforme în coșmaruri?
Că până una-alta, deși sunt ciudate rău de tot, sunt complet benigne și inofensive.
Mă bate doar gândul să mă trezesc mai devreme să le notez, mă fac scriitoare de proză scurtă. 🙂