Cred că subiectul o rodea de mai multă vreme, dar discuția a început pe undeva prin Anglia. Eram pe un peron de gară mică și eu eram atentă la o sută de alte lucruri când Catinca m-a întrebat:

– Ce trebuie să faci ca să ajungi președinte?

– Să te aleagă lumea, i-am răspuns cu nasul în niște instrucțiuni.

– Câtă lume?

– Peste 50%.

– Din cât?

Ia stai puțin, ce facem aici?

– Ionuț, câtă lume votează în țara asta?

– Io știu, vreo opt-nouă milioane.

– Ai auzit, vreo cinci milioane trebuie să te voteze.

– Păi tu mă votezi, și Andreea de la școală….

Interesant nu e că vrea să fie președinte, poate nici faptul că o ia cu primul pas și eu și Andreea de la școală suntem un început bunicel pentru ea, interesant e că eu m-am trezit pe un peron de gară englezesc că trebuie să-i explic foarte serios cum e cu sistemul electoral…și mi-am dat seama că-s complet varză.

Mă rog, am făcut niște flic-flacuri, am luat-o ca orice mamă cu trebuie să înveți foarte bine și m-am urât pentru asta, i-am zis că trebuie să demonstreze că poate conduce și că trebuie să înceapă de jos, că nu poți fi președinte din prima, din astea. Dar orice aș fi făcut și de unde aș fi luat-o, tot timpul mă poticneam când ajungeam la „va trebui să ai sprijinul unui partid politic”. Nu puteam să-i zic ăla partid sau ăla partid de nicio culoare.

Norocul meu că m-a luat cu platforma electorală. În alt moment de maximă relaxare, coada la security check în aeroport:

– În primul rând, n-aș mai pune E-uri în mâncare (aici m-am uitat la ea cam șui, nu-i ca și cum ar mânca numai fructe și salată bio, de fapt, nu mănâncă fructe și salată mai deloc), pe urmă aș da o lege să fie interzise mașinile să nu mai polueze (și asta e foarte mișto, mi-o mai spune uneori și în mașină, pe ploaie, când o duc la școală), pe urmă să nu se mai taie pădurea și să fie o zi pe lună când toți oamenii din țară să nu muncească, ci să planteze copaci (opa!!!). A, și să fie mai mulți doctori.

Ce să zic, pe mine aproape că m-a convins. Plus că mi-a deschis ochii că de fapt e atentă și la alte chestii, nu numai la dragoni și câini și vidre. Bravo, mititico! Ai votul meu și promit să-mi fac lecțiile electorale pentru tine.

Ce-mi mai place e că nu pare o pasiune trecătoare, că vorbim despre asta aproape zilnic. Sigur, mă aștept să-i treacă atunci când o să dea cu nasul de problemele de fizică, de exemplu, dar nu știi niciodată cu ăștia micii.

Aseară m-a luat iar cu problemele de poluare și mi-a detaliat niște planuri pe care nu am să vi le redau pentru că includeau câte un pumn în cap pentru ăia care nu respectă legea și nu vreau să-i micșorez credibilitatea. Se tot ținea după mine prin casă și-mi spunea în detaliu cum ar trebui să arate țara asta.

La duș, cu prosopul pe ea, a completat:

– A, și o să fac mai multe joburi.

– Ce-s alea joburi?

– Locuri de muncă. Da’ știi, m-am mai gândit. Dacă n-o să fiu președinte, o să am o rezervație de bufnițe.

Win-win, aș zice.